IMG_6386 Vineri, în jurul orei 12.30, patru tineri au fost preluaţi, în stare gravă, de către medici, de la localul ”La Poarta”, după ce ar fi consumat substanțe etnobotanice.

Potrivit primelor informații, trei fete și un băiat au avut nevoie de intervenția paramedicilor de la SMURD și Ambulanță, după ce li s-a făcut rău în incinta localului.

Publicitate

Vineri, la localul „La Poarta”, trei ambulanțe și un echipaj SMURD au intervenit pentru acordarea îngrijirilor medicale în cazul a patru tineri, trei fete și un băiat, care ar fi consumat substanțe etnobotanice. Tinerii au fost preluați și transportați la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia.

Potrivit reprezentanților Ambulanței, apelul la servicul de urgență 112 a fost făcut pentru o intoxicație cu substanțe etnobotanice.

UPDATE: Este vorba despre trei fete și un băiat cu vârste cuprinse între 15-17 ani. Ca simptome, tinerii au prezentat vărsături, amețeli şi erau în stare de agitaţie, însă conştienţi, potrivit informaţiilor furnizate de directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Alba, Marius Şuluţiu.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Cei patru tineri sunt M.L. (17 ani), F.A. (15 ani), G.C. (15 ani) şi un băiat (C.T) de 15 ani. Aceștia sunt la Spitalul de Urgență din Alba Iulia pentru mai multe îngrijiri medicale.

Tinerii ar fi fumat dintr-o singură ţigară. Confirmarea intoxicaţiei cu etnobotanice va fi făcută în urma analizelor de la spital.

IMG_0077 Potrivit unor surse M.L (17) este la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, iar ceilalţi tineri sunt elevi la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian” şi Colegiul Tehnic Apulum. Tinerii şi-ar fi cumpărat câte o ţigară cu 10 lei/bucată.

Publicitate

UPDATE: Potrivit administratorului firmei care deține localul, un grup de tineri a intrat în local în jurul orei 11,00. ”Au consumat băuturi nealcoolice, după care au părăsit incinta clubului, revenind în local după circa 30 minute. Unul dintre aceștia a ridicat comanda de la bar - două cafele, patru sucuri și un pahar cu apă. După circa alte 15 minute, unul dintre tineri a venit  din nou în bar spunând că unui prieten de-al său îi este rău, afară, lângă poarta de acces în curtea clădirii.” În acel moment, personalul barului a sesizat faptul  că și alte persoane de la masa respectivă nu se simțeau bine.” Spuneau că le este rău și îi doare capul”- spune administratorul localului,  care susține că a evacuat automat toată lumea din bar,  pe terasă, fiind speriat de posibile scăpări de gaze de la centrala termică. În același timp au fost anunțate și autoritățile, respectiv Salvarea, Poliția și Pompieri.

Publicitate

Firma care deține clubul ”La Poarta” aparține  lui B. Bogdan, fiul unui influent om de afaceri din Alba Iulia. Localul, care se află la 200 metri de sediul Poliției, a fost reclamat în mai multe rânduri de vecini pentru tulburarea liniștii publice pe timp de noapte. Cele câteva amenzi aplicate au fost anulate de instanță pe motiv că polițiștii nu le-au întocmit corect. Tot la sesizarea locatarilor din zonă, Primăria Alba Iulia a emis o decizie prim care a obligat administratorii localului să reducă programul de funcționare până la ora 23.00, dar decizia respectivă a fost contestată și admisă de instanța din Alba Iulia pe motiv că toate amenzile date de polițiști au fost anulate.

Publicitate