Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO-VIDEO: Peste 100 de cadre didactice din Alba au susținut examenul de definitivat. Rezultatele se afișează în 23 iulie

Publicat

YouTube video

Peste 100 de cadre didactice din județul Alba  susțin joi proba de definitivat. Examenul s-a desfășurat la Colegiul Național „Horea Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, iar candidații au avut la dispoziție patru ore pentru a rezolva subiectele.

Potrivit inspectorului școlar general adjunct, Rodica Groza, anul acesta s-au înscris pentru examenul de definitivat 129 de candidați. Nouă dintre aceştia s-au retras, fie pentru că nu mai activează în învățământ, fie pentru că nu aveau studii corespunzătoare.

Dintre cei 120 candidaţi rămaşi în concurs, 9 au fost absenți. Candidații au putut intra în săli între orele 8.00 și 8.30 și vor avea la dispoziție patru ore pentru rezolva subiectele.

YouTube video

Structura probei scrise din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ 2013 a cuprins, pentru fiecare dintre disciplinele la care se susţine examenul, câte trei subiecte, fiecăruia fiindu-i alocate câte 30 de puncte. Se acordă 10 puncte din oficiu, iar nota finală se calculează prin împărţirea punctajului total acordat pentru lucrare la 10.

Subiectul I cuprinde cerinţe ce evaluează competenţe din specializare/disciplina de specialitate sau disciplinele prevăzute la art. 14 din Metodologia pentru organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de definitivare în învăţământ aprobată prin OMECTS nr. 6193/2012.

Subiectul al II-lea este centrat pe didactica disciplinei de specialitate (sau metodica predării disciplinelor prevăzute la art. 14 din Metodologia pentru organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de definitivare în învăţământ). Aceste subiecte pot viza demonstrarea de competenţe aplicate disciplinei/disciplinelor pe care candidatul le poate preda conform Centralizatorului privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar.

Subiectul al III-lea este alocat pedagogiei (respectiv pedagogiei preşcolare/şcolare –în funcţie de categoriile de personal didactic) şi elementelor de psihologie a educaţiei.

Pentru a promova examenul de definitivat, candidații sunt nevoiți să obțină minim nota 8. Cei care nu vor reuși să treacă examenul au un termen de 5 ani în care să îl promoveze.

Rezultatele vor fi afişate în 23 iulie, iar contestaţiile vor fi înregistrate şi transmise la centrele de evaluare în intervalul 23-24 iulie. În perioada 25-26 iulie, vor fi soluţionate contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi cunoscute în 27 iulie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax