Connect with us

Eveniment

FOTO-VIDEO: Polițiștii din Alba l-au ajutat pe Moș Crăciun să ajungă cu daruri la copii. Surpriza pentru un băiat din Alba Iulia

Publicat

Polițiștii din Alba s-au implicat și în acest an și au continuat tradiția campaniei umanitare de Sărbători. L-au ajutat pe Moș Crăciun să ajungă, cu daruri, la copii. De o surpriză deosebită a avut parte un băiat din Alba Iulia, care este fascinat de luminițele festive.

Anul acesta, Moș Crăciun, însoțit de polițiști, a ajuns la Crăciunelu de Jos și la Blaj, unde s-a întâlnit cu Adelina, Valentina, Sofia, Isabela și Alexandru, copii silitori și cuminți, care cresc în familii monoparentale și cărora le-a dăruit produse electronice, rechizite, jocuri, dulciuri și fructe, transmite IPJ Alba.

Tudor, un băiat din Alba Iulia, care iubește Crăciunul și care este fascinat de luminițele festive, specifice acestei perioade, a avut parte de o surpriză deosebită.

Moș Crăciun, împreună cu polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale l-au dus cu autospeciala de poliție până la Sântimbru unde, prin bunăvoința proprietarului Bogdan Ioachim, s-a putut bucura de miile de luminițe de Crăciun care îi decorează curtea.

Decorul special de Crăciun realizat de mama lui Tudor, special pentru el, în fața locuinței lor, a fost întregit de Moșul și de ajutoarele sale, cu un om de zăpadă luminos.

Campania umanitară a polițiștilor din județul Alba, intitulată „De Crăciun, dăruiește din suflet!” a ajuns la cea de-a VIII-a ediție.

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement