Actualitate
FOTO-VIDEO: „Portrete și peisaje în Munții Apuseni”, expoziția Taberei Naționale de Pictură de la Albac
Peste 10 artiști din întreaga țară și-au expus lucrările, în acest weekend, la cea de-a treia ediție a Taberei Naționale de Pictură ce a avut ca temă anul acesta „Portrete și peisaje în Munți Apuseni”. Evenimentul a fost cuprins în programul Târgului de Turism Rural de la Albac.
Primăria orașului Albac găzduiește în aceste zile un moment inedit și anume expoziția Taberei Naționale de Pictură de la Albac, aflată la a III-a ediție.
Cei 16 artiși care au participat la tabără au petrecut 10 zile în inima Munților Apuseni, la Albac, unde au schimbat păreri, idei, dar au și pictat. Rezultatul final al taberei a fost expus în acest weekend la Târgul Național de Turism Rural în cadrul unei expoziții.
Anul acesta, artiștii au avut care temă „Portrete și peisaje din Munții Apuseni”, ilustrate în lucrările lor.
Unul dintre tablourile care a reușit să impresioneze pe toată lumea a fost portretul unei tinere îmbrăcate în costum național, realizat de Radu Goia un artist din Sălciua.
Pentru acesta, Radu a muncit în jur de patru ore, timp de două zile.
Pe lângă portrete, expoziția a fost colorată cu peisaje din naturale și imagini care făceau referire la tradiție și la viața de la țară. Livezi cu pomi, case, flori sau câmpii au fost doar câteva din elementele pe care le-am putut vedea pe pânză.
Participanții de anul acesta au fost: Ioan Victor Cacovean, Traian Ioan Mârza, Aurel Nedel, Valentin Ladar, Gabriela Dobre, Ovidiu Valentin Bar, Ioan Radu Goia, Rareș Kerekeș, Nicolae Neag, Iulian Eugen Mezei, Mirela Hagiu, Ilie Toader și Lucian Gaița.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
serban petre
luni, 09.09.2013 at 10:45
foarte frumos…felicitari
TANASE CAROLINA
luni, 09.09.2013 at 21:01
Este extraordinar asa un eveniment , atat de minunate tablouri si personalitati, sunt incantata, va felicit!