Actualitate
FOTO-VIDEO: Premierul Dacian Cioloș, la Alba Iulia. A primit o petiţie despre poluarea de la Sebeş, înainte de întâlnirea de la primărie
Premierul Dacian Cioloş a ajuns luni dimineața la Primăria Alba Iulia, unde, de la ora 9.00, a purtat discuții cu autoritățile locale. Acesta a fost întâmpinat în fața instituției de reprezentanții unei asociații pentru protecția mediului, care i-au înmânat un document referitor la problemele privind poluarea în municipiul Sebeș. Aceștia i-au solicitat să discute cu ministrul Mediului, pentru a ajunge la Sebeș.
„Doamna ministru a Mediului a promis într-o conferință de presă că va veni la Sebeș, însă nu am primit niciun răspuns concret până acum data la care va veni. Este o problemă foarte mare cu poluarea. Sunt două procese ale Ministerului Mediului cu societatea Kronospan. În acest moment s-au pierdut două procese, unul este cu recurs, urmează să se facă rescurs (…) În vară au fost depășite valorile însă de la Agenția pentru Protecția Mediului Alba ni s-a spus că datele au fost eronate și s-au dus analizoarele la recalibrat. Deci avem foarte multe probleme și v-am ruga dacă puteți să vorbiți cu doamna ministru”, a spus reprezentanta Asociației „Prima Natura” din Alba Iulia, Monica Vlad.
„O să vorbesc cu doamna ministru să vină aici”, a spus Dacian Cioloș.
„Oamenii din Sebeș foarte mulți se plâng că nu pot respira, dimineața, seara, noaptea, este și un zgomot puternic acolo. Am încercat să îl informăm și pe domnul prim-ministru în legătură cu problemele de la Sebeș. Există și niște procese în curs. Anul trecut Ministerul Mediului a dat o decizie în urma contestațiilor depuse de Asociația „Prima Natura” și societatea civilă din Sebeș. Societatea Kronospan a contestat acestă decizie. Din nefericire, Ministerul Mediului a pierdut procesul de suspendare a decizie, apoi procesul de anulare adeciziei din luna mai 2015.
În primul rând la Sebeș nu se dorește deschiderea noii instalații de formaldehidă de 60.000 de tone și se dorește monitorizarea mult mai strictă a emisiilor. În vară au fost foarte multe depășiri a nivelului maxim admis la ozonul stratosferic. Cerând explicatii la Agenția pentru Protecția Mediului Alba ni s-a spus că acele date au fost distorsionate si aparatura trebuie dusă la recalibrat. S-a dus la recalibrat și de mai bine de trei luni nu s-a mai monitorizat ozonul stratosferic”, a transmis reprezentanta asociației „Prima Natura”.
La Alba Iulia, premierul va lansa, alături de ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, „Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate”. Șeful Executivului se va întâlni cu autoritățile locale şi va vizita obiective care reprezintă exemple de bună practică în zona dezvoltării rurale: mici ferme, afaceri non-agricole, infrastructură realizată cu fonduri europene.
După-amiaza, premierul Cioloş va participa la conferința cu fermierii, organizată la Căminul Cultural Ciugud, în cadrul căreia va fi prezentat conținutul pachetului de măsuri.
PROGRAMUL VIZITEI PREMIERULUI DACIAN CIOLOŞ LA ALBA IULIA
Orele 9.00 – 10.30 Primăria Alba Iulia, discuții cu autoritățile locale
Orele 10.30 -11.00 Conferință de presă
Orele 13.00 -14.30 Vizită în teren: Inițiative locale, exemple de bună practică: mici ferme, mici afaceri non-agricole, infrastructură – cu fonduri europene
– proiect afacere non-agricolă femeie manager – sat Șeusa, nr.170 A, comuna Ciugud
– proiect fermă mică vaci + finanțare LEADER – sat Limba nr. 84, comuna Ciugud, la intrare pe drumul agricol
– proiect „Drumurile agricole” asfaltate cu finanțare din PNDR; comuna Ciugud (plecare din satul Limba, traseu de 10 km, coborâre Ciugud).
– sediul nou administrativ: comuna Ciugud, nr. 141
Ora 14.30 Sosire Căminul Cultural Sat Drîmbar, comuna Ciugud
Conferința: Pachet de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate
Orele 14.30 – 15.15 Discursuri de deschidere: Gheorghe Damian, primar Ciugud, Dacian Cioloș, prim-ministru, Vasile Dîncu, viceprim-ministru, Achim Irimescu, ministrul agriculturii, Cristian Ghinea, consilier de stat.
Orele 14.30 – 14.35 Cuvânt de bun venit – Gheorghe Damian, primar Ciugud
Orele 14.35-14.45 Prezentarea Pachetului de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate: Echipa Cancelariei Primului Ministru/ Cristian Ghinea, consilier de stat
Orele 14.45 -14.55 Discurs Dl. Dacian Cioloș, prim-ministru
Orele 14.55 – 15.05 Discurs Dl. Vasile Dîncu, viceprim-ministru
Orele 15.05- 15.15 Discurs Dl. Achim Irimescu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale
15.15 – 16.00 Intervenții fermieri, Q&A
Dacian Cioloş a vizitat Ciugudul şi în 2013 când era comisar european pentru agricultură. Acesta a vizitat atunci noua staţie de epurare, construită în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, cel mai amplu proiect de infrastructură edilitară din zona rurală a judeţului Alba, care cuprinde 42 km reţea de canalizare, 36 km reţea alimentare cu apă, 14 staţii de pompare şi 1.600 cămine de vizitare. Fostul comisar european a mai vizitat microcentrala eoliană de la Şeuşa şi drumul agricol astfaltat.
În weekend, premierul a remarcat frumuseţea locurilor în zona Şugag – Luncile Prigoanei – Şureanu, „zăpada de vis” şi “ciorba de hribi”, la una dintre cabane, după cum a menţionat pe reţeaua de socializare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
contribuabilu`
luni, 21.03.2016 at 10:49
Si….unde zicea ca se….sterge cu petitia ….??? Haaa..???