Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO-VIDEO: Protest cu șase oameni în fața Prefecturii Alba împotriva adoptării legilor justiției

YouTube video

Publicat

Doar șase albaiulieni au ieșit din casă joi seara pentru a participa la protestul faţă de adoptarea legilor justiţiei. Inițial doar patru oameni s-au prezentat la locul de întâlnire, în fața Instituției Prefectului Alba, iar după 40 de minute au mai apărut încă 2 persoane.

„Dacă PSD s-a răzgândit și continuă cu votul în Parlament la legile justiției, și noi ne-am răzgândit și continuam protestul. Dacă ei așa vor, le răspundem cu aceiași monedă. Nu se mai poate am răbdat destul. Cu mic cu mare in strada. Gata cu nepăsarea trecem la următorul nivel” scria în mesajul de pe pagina de facebook care anunța că vor ajunge la protest în jur de 300 de oameni, joi și duminică.

Doar că cei care au spus că vor participa s-au răzgândit și au rămas doar șase persoane, manifestanți care au fost la toate mișcările de stradă în acestă perioadă. Aceștia spun că nu se vor lăsa și vor merge zilnic în fața Prefecturii până în 31 decembrie, iar în data de 10 decembrie vor încerca să se alăture protestatarilor din Capitală.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. penibilu

    vineri, 08.12.2017 at 18:18

    PENIBILI TOTI 6

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement