Contacteaza-ne si pe
Publicitate

ECONOMIE

FOTO – VIDEO: S-a DESCHIS circulaţia pe AUTOSTRADĂ între Cunţa şi Sălişte, vineri, de la ora 15.30. Ponta a testat asfaltul cu autocarul

Publicat

autostrada sibiu orastie, cunta -salisteDe vineri, de la ora 15.30, şoferii au acces liber pe Autostrada Orăştie-Sibiu şi pe distanţa dintre Cunţa (judeţul Alba) şi Sălişte (judeţul Sibiu), după cum au precizat reprezentanţii CNADNR.

Deschiderea circulaţiei nu a fost marcată de vreun eveniment special de inaugurare, cu tăiere de panglică. Ministrul Transporturilor, Ioan Rus şi şeful CNADNR, Narcis Neaga, au venit, în jurul amiezii, în zonă şi au verificat traseul împreună cu constructorii. După ora 13.00, pe autostradă a ajuns şi premierul Victor Ponta, însă nu a stat la prea multe discuţii şi a urcat într-un autobuz cu care a făcut un tur pe asfaltul nou.

Vedeţi mai jos „filmul” evenimentelor petrecute vineri, cu ocazia deschiderii traficului rutier pe tronsonul cu probleme de alunecări de teren la viaductul Aciliu şi precizări din partea autorităţilor.

UPDATE, ora 14.00: În jurul orei 13.45, ministrul Ioan Rus şi şeful CNADNR s-au întors la viaductul de la Aciliu. Potrivit lui Rus, „l-am condus pe domnul prim-ministru, care are programul dânsului, avea în program şi verificarea de aici”.

Întrebat adcă şoferii pot circula în siguranţă pe Autostrada Sibiu – Orăştie, chiar dacă vor mai fi alunecări de teren, ministrul Transporturilor a spus: „Da. Specialiştii spun că corpul autostrăzii nu va fi afectat de aceste lucruri. Zonele sensibile vor fi monitorizate 24 din 24 de ore. Vor fi utilaje în cazul în care este nevoie să se intervină, astfel încât pe cei 126 de km de autostradă, azi (vineri-n.r) de la Sibiu la Deva se poate cirula în siguranţă”.

Narcis Neaga: „Autostrada are aceaşi siguranţă 100%, ca pe DN7, pe Valea Oltului”.

În ceea ce priveşte lotul trei, „specialiştii spun că corpul autostrăzii nu va fi afectat de aceste lucruri (posibile alunecări de teren – n.r.). Zonele sensibile vor fi monitorizate 24 de ore din 24. Vor fi utilaje, în caz că este nevoie, să se intervină astfel încât pe cei 126 de kilometri de autostradă de la Sivbiu la Deva să se circule în siguranţă”.

În ceea ce priveşte celelalte tronsoane de autostrăzi: „Anul acesta se termină Arad – Nădlac, anul viitor se termină Lugoj – Timişoara – Arad – Nădlac şi punctul de frontieră.

Din 2016, cu siguranţă vom circula din Sibiu până la Nădlac, asta înseamnă vreo 350 de kilometri, din Cluj-Napoca până la Npdlac, vreo 400 de kilometri, din Cluj-Napoca la Târgu Mureş, respectiv 112 kilometri, în total vreo 1000 de kilometri de autostradă în zonă.

Prioritate pentru Guvern vor deveni <transcarpaticele>, Sibiu – Piteşti, Comarnic – Braşov, Bacău – Braşov şi Iaşi – Tg Neamţ – Tg Mureş. Până în 2018 vom avea cel puţin două.

Pentru autostrada Sibiu – Piteşti sunt şase oferte înregistrate, urmează evaluarea lor.

UPDATE, ora 13.20: Premierul Victor Ponta a ajuns pe traseul autostrăzii după ora 13.00. A urcat într-un autocar pentru a verifica traseul.

UPDATE, ora 13.00: Jurnaliștii prezenți la Pianu, unde ministrul Transporturilor Ioan Rus a semnat contractul pentru AUTOSTRADA Sebeș – Turda, au fost anunțați că Victor Ponta va inaugura tronsonul Cunța-Săliște. De dimineaţă, surse din apropierea oficialităţilor spuneau că nu va veni premierul. Mai mult, nu au fost comunicate nici ora la care se va deschide circulaţia, dacă va fi inaugurare oficială sau cine va participa exact.

Deschiderea autostrăzii pe lotul trei a fost amânată cu un an şi jumătate după ce au fost descoperite problemele de alunecări ale terenului pe şase kilometri în zona Aciliu.

UPDATE, ora 11.30: Ministrul Transporturilor, Ioan Rus şi şeful CNADNR, Narcis Neaga, au ajuns pe Autostrada Orăştie – Sibiu, zona Sălişte, înainte de orele amiezii. Aceştia vor participa şi la semnarea contractelor de lucrări pentru cealaltă autostradă din judeţul Alba, Sebeş-Turda, loturile 1 şi 2- Evenimentul are loc la Centrul de întreținere și coordonare de pe autostrada Orăștie-Sibiu (zona Pianu).

Ioan Rus: Se circulă OFICIAL şi pe distanţa dintre Cunţa (judeţul Alba) şi Sălişte (judeţul Sibiu)

ioan rus, ministrul transporturilor 1„Din cauza faptului că am fost informat asupra nevoii de a se executa şi alte lucrări în continuare, dar care nu afectează siguranţa circulaţiei. Verificăm încă o dată traseul, semnăm contractele pe Sebeş-Turda pe loturile unu şi doi, mai mă convingeţi o dată că deschiderea astăzi nu afectează siguranţa circulaţiei. Eu cred că da, astăzi dăm drumul circulaţiei”, spune Ioan Rus la ora 12.00, când a ajuns la viaductul Aciliu.

Ministrul Transporturilor spune că a primit siguranţa din partea constructorului că de vineri se poate circula pe Autostrada Orăştie-Sibiu, dar „vreau să vedem încă o dată tot, nu am niciun dubiu, dar e dreptul meu constituţional să mă mai uit încă o dată”.

Întrebat dacă-şi va respecta promisiunea că se va putea merge la vot pe autostradă, Ioan Rus a declarat că „totdeauna mi-am respectat promisiunile”.

Ministrul Rus a verificat traseul autostrăzii cu un Duster înmatriculat cu numere de Cluj.

Şoferii vor testa asfaltul proaspăt de pe cei 22 de kilometri de autostradă, după îndelungi aşteptări şi aglomeraţie în drumurile spre şi dinspre Sibiu. După inaugurarea tronsonului se va putea circula pe AUTOSTRADĂ de la DEVA până la SIBIU pe o distanță de 126 de km.

Totuşi, în perioada următoare ar mai putea fi unele restricţii, având în vedere inaugurarea “forţată”, înainte de alegerile de duminică. Mai sunt de executat unele lucrări, până în vara anului viitor.

Este vorba despre defrișări și excavații în zona nodului de la Apoldu de Jos, rigole, stabilizare a solului, taluzări ale dealurilor din zona viaductului de la Aciliu şi spații de servicii în apropiere de Miercurea Băi.

Tronsonul cu probleme de alunecări de teren ce include şi zona Aciliu trebuia finalizat în urmă cu un an și jumătate.

Miercuri, atât directorul CNADNR, cât şi ministrul Transporturilor, Ioan Rus, au verificat “în teren” stadiul lucrărilor.

Citeşte şi FOTO-VIDEO| AUTOSTRADA Orăștie-Sibiu: INAUGURARE FORȚATĂ pentru tronsonul Cunța -Săliște înainte de turul doi al prezidențialelor

Deschiderea autostrăzii pe lotul trei a fost amânată cu un an şi jumătate după ce au fost descoperite problemele de alunecări ale terenului pe şase kilometri în zona Aciliu. După negocieri între constructor şi CNADNR, s-a renunţat la ideea unui tunel şi s-a ales cea de excavare a dealurilor cu teren instabil.

Contractul cu cei de la Impregilo a fost semnat în mai 2011 pentru o valoare de aproape 605 milioane de lei, fără TVA, în vederea realizării în 120 de zile a proiectului tehnic și, în alte 548 de zile, a lucrărilor necesare.

FOTO – VIDEO: Daniel BLOSS, Camelia TOMA

 


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

LIVE-VIDEO: Ziua Drapelului României, sărbătorită la Alba Iulia. Ceremonial în Piaţa Tricolorului

Publicat

z

Ziua Drapelului României este marcată miercuri, 26 iunie, la Alba Iulia, printr-o serie de manifestări organizate în Piaţa Tricolorului, în Cetatea Alba Carolina. Începând cu ora 10.00, reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene vor lua parte la „prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă şi ocuparea locului în dispozitiv, alocuţiune referitoare la sărbătorirea Zilei Drapelului României, primirea […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Două persoane rănite în urma unui accident rutier pe raza localității Băgău. Un automobil a intrat într-un cap de pod

Publicat

pompierii-SMURD

Două persoane au fost rănite ușor în urma unui accident rutier petrecut miercuri, în jurul orei 9:40, pe raza localității Băgău, în comuna Lopadea Noua. Potrivit reprezentanților ISU Alba, autoturismul în care se aflau cele două persoane rănite ar fi intrat într-un cap de pod. Potrivit IPJ Alba, accidentul s-ar fi petrecut în momentul în […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

(P) eMAG: Cum aleg un fotoliu extensibil confortabil

Publicat

emag fotolii

Motivul real pentru care vei vrea să alegi un fotoliu extensibil este confortul. Da, stilul contează – cel mai probabil ai nevoie de un fotoliu extensibil care să se încadreze bine în decorul casei tale –dar de fapt vei alege unul pentru că este confortabil. Un fotoliu extensibil este adesea „scaunul ușor” pe care îl […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

ISU Alba: Măsuri de prevenire a riscului de înec. Ce trebuie să aveți în vedere înainte să mergeți la scăldat

Publicat

În zilele însorite de vară cu temperaturi ridicate creşte numărul persoanelor care aleg să-şi petreacă timpul liber în apropierea cursurilor de apă, bălţilor, lacurilor sau canalelor de irigaţie. Ţinând cont că majoritatea acestor arealuri nu sunt amenajate şi marcate corespunzător, creşte pericolul de înec şi accidente. Majoritatea victimelor sunt adolescenţi care, fie din neatenţie, fie […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate