Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO – VIDEO: S-a deschis PARCUL Sărbătorilor de IARNĂ din Alba Iulia. Vezi cum arată bradul cu ”luminiţe jucăuşe”, patinoarul și căsuțele

Publicat

IMG_2861 Municipiul Alba Iulia este cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Chiar dacă au rămas mai bine de trei săptămâni până la Crăciun, în Piața Cetății a fost deschis, de sâmbătă, 29 octombrie, oficial, sezonul evenimentelor de iarnă. În cadrul unui eveniment pregătit de autorităţile locale, Parcul de Crăciun a fost inaugurat cu un spectacol special, iar căsuţele cu bunătăţi, patinoarul, elementele decorative luminate, precum bradul înalt de 16 m cu „luminiţe jucăușe” şi o iesle îi întâmpină pe toţi cei care vor alege să se distreze în zona istorică a oraşului.

În prezența copiilor, primarul Mircea Hava a aprins și luminile bradului înalt de 16 m. La bradul cu ”luminiţe jucăușe” s-a lucrat de câteva zile bune, astfel că podoabele şi steaua luminoasă din vârf au fost admirate de toţi cei care au ajuns în jurul lui.

Este același brad ca și anul trecut, însă în acest an, locația lui a fost mutată din dreptul Statuii lui Mihai Viteazul în Piața Cetății. Format din structuri modulare şi învelit cu cetină, cu instalaţii luminoase ce se aprind în ritmuri muzicale, bradul inedit a fost îndelung privit și apreciat de către persoanele prezente la deschiderea oficială.

YouTube video

”În seara asta am aprins pomul ecologic, pentru că ne doare sufletul să tăiem în fiecare an un pom. Patinoarul este înghețat, este liber pentru toată lumea astăzi, mâine va fi cu câțiva bănuți. Mă bucur că avem acest patinoar, mă bucur că avem această zonă deosebită în care sunt și câteva căsuțe, în care oamenii pot să vină să se simtă bine. S-au aprins luminile, este un lucru simbolic, luminile sunt aprinse demult. E bine, e frumos, e lume, căsuțele așteaptă, vinul cald, vinul fiert, turta dulce, defapt asta este bucuria sărbătorilor de iarnă. Înainte de Crăciun vom avea câteva serbări, tot pentru cei care vor să se bucure. Eu îi invit pe toți să vină de 1 Decembrie, să vină la Alba Iulia, să se bucure de ceea ce înseamnă România Mare.” a declarat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.

După aprinderea luminilor, patinoarul amplasat în Piața Cetății și-a deschis porțile, sâmbătă seara fiind gratuit pentru toată lumea. Mai apoi, atenția celor prezenți s-a mutat pe scena amenajată lângă brad, unde Jazzapella a susținut un concert de colinde, în pofida ploii care a început imediat după deschiderea oficială a parcului.

Odată cu deschiderea Târgului de Crăciun, s-a deschis și patinoarul din Alba Iulia, amplasat în Piața Cetății. Patinuarul va funcționa zilnic, între orele:

10:00 – 11:30 (pauză 11:30 – 12:00)

12:00 – 13:30 (pauză 13:30 – 14:00)

14:00 – 15:30 (pauză 15:30 – 16:00)

16:00 – 17:30 (pauză 17:30 – 18:00)

18:00 – 19:30 (pauză 19:30 – 20:00)

20:00 – 21:30

Iubitorii acestui sport de iarnă au la dispoziţie închirierea unui număr de 200 de perechi de patine. Preţul unui bilet de intrare şi de închiriat patine este aceleaşi ca anul trecut, 10 lei. Patinoarul va fi deschis până la începutul lunii februarie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. El Barto

    duminică, 30.11.2014 at 11:13

    Ce frumos e, bravo!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement