Connect with us
Advertisement

Economie

FOTO-VIDEO: S-a deschis Târgul de Florii și Piața Volantă la Alba Iulia. Produse tradiționale, demonstrații culinare și de artizanat. PREŢURI

Publicat

IMG_6339 Timp de două zile, tradiţia autentic românească este reînviată în Piaţa Pascu din cartierul Cetate al Alba Iuliei. În perioada 3-4 aprilie, în cadrul Târgului de Florii, albaiulienii vor putea cumpăra produse tradiționale, obiecte făcute de meșteri populari şi vor putea vedea ateliere de creaţie, demonstraţii culinare și de artizanat.

De asemenea, în aceeași locație are loc, vineri, Piața Volantă din Alba Iulia, unde producătorii din zonă își vând legumele, fructele, mierea,  florile sau produsele lactate provenite din propriile exploatații agricole, direct, fără intermediari.

”Așteptările întotdeauna au fost îndeplinite, în sensul că producătorii noștrii de produse tradiționale reușesc în permanență să scoată rețete noi și rețete tradiționale cu adevărat, asociația își face treaba, se luptă cu adevărat pentru a proteja produsele tradiționale și asta ne bucură. Este o asociație model în sensul că nu se joacă cu ceea ce trebuie să facă și o fac bine”, a declarat președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, prezent vineri, la evenimentul de deschidere a târgului şi pieţei.

YouTube video

La ediția din acest an s-au prezentat aproximativ 40 de producători, veniți și din țară.

Târgul de Florii – Tradiții Românești se află la cea de-a patra ediţie şi reuneşte la Alba Iulia producători de produse tradiționale, ecologice, bio și de casă din întreaga țară, dar și meșteri populari ce realizează icoane, obiecte sculptate din lemn și artizanat, obiecte de ceramică, țesături, cusături, articole din piele.

IMG_6357 Vizitatorii pot alege dintr-o ofertă vastă de produse de calitate, atestate, care reînvie gustul autentic românesc, precum cele din carne, lactate, prăjituri, produse de patiserie, conserve de fructe şi legume de la producători din judeţul Alba dar şi din judeţele Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa Năsăud, Brașov, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Satu Mare, Sibiu, Suceava şi Vâlcea, transmit organizatorii.

”Aici a fost prima adunare a tuturor producătorilor de produse tradiționale din România pentru a înființa o confederație. Sunt convins că, așa cum îi cunoaștem pe albaiulieni, vor invada această piață și târgul nostru”, a mai declarat președintele CJ Alba, Ion Dumitrel.

Târgul de Florii va fi deschis în Piaţa Pascu din Alba Iulia vineri, 3 aprilie şi sâmbătă, 4 aprilie, între orele 10.00 și 18.00.4

YouTube video

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Asociația Producătorilor de Produse Tradiționale, Ecologice și de Casă „Alba Transilvania” și Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba – ATMA.

IMG_6327 Totodată, vineri, 3 aprilie, de la ora 10.00, în Piața Pascu din cartierul Cetate al oraşului Alba Iulia s-a deschis și Piaţa Volantă, organizată săptămânal pentru producătorii din judeţul Alba.

Pentru că data primei ediţii din acest an a pieței volante coincide cu Târgul de Florii, piața s-a desfășurat chiar în incinta târgului. Urmează ca în săptămânile următoare piaţa volantă să se desfășoare în veche locație, adică în parcarea fostei Policlinici, de lângă Spitalul Județean din Alba Iulia.

Piața Volantă este o inițiativă a Consiliului Județean Alba care, împreună cu Primăria municipiului Alba Iulia, sprijină adevărații producători în vederea desfacerii directe, fără intermediari, a legumelor, a fructelor, a mierii, a florilor și a produselor lactate provenite din propriile exploatații agricole.

Acest model de comerț s-a dovedit a fi unul bun atât pentru producători cât și pentru consumatori deoarece, de la an la an, a crescut atât numărul fermierilor participanți la piață cât și numărul cumpărătorilor care consumă aceste produse, transmit reprezentanţii CJ Alba.

Prețuri practicate de producători:

ceapă – 1,5 lei (legătura)

usturoi – 2 lei (legătura)

salată – 2 lei (firul)

spanac – 4 lei

ridichi – 3 lei (două bucăți)

Producătorii au adus și diverse legume sau dulcețuri, la borcan. Gogoșar în oțet la 20 lei, ardei iute la 12 lei, dulceață cu vișine și zmeură, căpșuni sau prune la 10 lei borcanul. Din categoria produselor lactate, vizitatorii pot găsi caș de oaie, telemea de oaie, telemea de vacă etc.

Piața volantă va avea loc în fiecare zi de vineri a săptămânii, punând la dispoziția producătorilor 40 mese de piață. Sunt asigurate serviciile de salubritate și sursa de apă, acestea fiind puse la dispoziția producătorilor în mod gratuit.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement