Actualitate
FOTO – VIDEO: ”Șasă cai” a votat să-i taie taxa de poluare. Ce spun doi romi după ce au ieșit din secția de votare

La alegerile europarlamentare, PSD a depășit pentru prima dată la nivel local PDL-ul. Printre secțiile care au influențat rezultatul acelui scrutin se numără și cele unde o mare parte dintre persoanele cu drept de vot au fost membri ai comunității rome.
Până la ora 12.30, peste 20 de persoane se aflau deja pe listele suplimentare ale secțiilor de vot nr. 32 și 33, amplasate la Grădinița nr. 10 din Alba Iulia. Majoritatea dintre acestea au motivat faptul că, deși locuiesc în zonă, încă nu au mutație sau viză de flotant.
Totodată, în zona din fața secțiilor de vot au putut fi găsiți împrăștiați câțiva fluturași electorali. Pe aceștia este imprimat dreptunghiul de pe buletinul de vot, aparținând unuia dintre candidații aflați în cursa pentru președinție. În interiorul dreptunghiului era trecută și inscripția ”VOTAT 2014 P”. Conform datelor înscrise pe fluturașii electorali, tipărirea acestora s-ar fi realizat de către o firmă din București, fiind o comandă electorală.
Doi romi, ieșiți din secțiile de votare amplasate la Școala Generală ”Vasile Goldiș”, au spus că: ”Vrem să fie în toată România bine, pace și să fie adevăru, nu minciuni. Să iasă Victor Ponta, să scoată taxa auto.”


Urmăriți Alba24.ro și pe Google News