Cea mai dificilă operațiune a lucrurilor la Monumentul Unirii din Alba Iulia este executată luni. După amplasarea blocurilor de piatră, urmează ridicarea celei mai grele piese, de aproximativ 160 de tone, cu ajutorul a două macarale de 500 de tone. Autorul lucrării, Mihai Buculei, la cei 78 de ani ai săi, s-a urcat de mai multe ori pe monument de unde a început să îi ghideze pe muncitori și să le dea indicații. buculei

Publicitate

Cu elementele ridicate pe parcursul zilei de astăzi, monumentul se apropie de finalizare. Mihai Buculei spunea că întreaga construcție ar trebui să fie finalizată până în data de 15 noiembrie, lucru foarte posibilil și datorită vremii foarte frumoase, care a permis avansarea rapidă a lucrărilor. 


Monumentul va avea la sfârșit aproximativ 22 de metri, cam cât un bloc de 7-8 etaje, şi o masă de 1.530 de tone. Secţiunea stâlpilor-bolovani este de 2.20/1.60, înălţimea lor ajunge la 2 metri. Preţul contractului este de 10.209.700 lei, TVA inclus.mon uniriiDin cauza formei care amintește de logoul facebook, monumentul a devenit subiect de discuție. Totuși, construcția a fost proiectată în anii 90 și nu are nici o legătură cu rețeaua de socializare.brau monument

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Operațiunea, foarte dificilă, a început în jurul orei 14.00, când la fața locului a sosit și primarul Mircea Hava, alături de viceprimarul Paul Voicu.

”Este un semn al unirii, adică cele patru puncte cardinale ale României, a românilor care s-au unit din cele patru părți ale ținuturilor românești, sub o cupolă formată din patru cruci pentru că suntem un popor creștin” este explicația artisului Mihai Buculei, autorul lucrării, în legătură cu ceea ce reprezintă acest Monument al Unirii.

Revenim cu detalii legate de mersul lucrării.

Publicitate