stormtrooper star wars sebes Un filmuleț realizat în piața din Sebeș de Edi Schneider revine în actualitate în aceste zile, când, pe marile ecrane a fost lansat un nou episod din seria Star Wars. Mesajul micii producții a lui Schneider arată că nimic nu-i mișcă de la treburile cotidiene pe localnicii Sebeșului.

Publicitate

Oamenii din orașul ”Mercedes” nu se mai miră când văd ceva neobișnuit pe străzile orașului. De mai bine de zece ani au văzut atâtea minuni încât, nici chiar prezența unui extraterestru în piața agroalimentară din centrul orașului nu li se mai pare o anormalitate. Au văzut munți de lemne, munți de rumeguș și sute de mii de camioane care au traversat centrul orașului. Nu-i mai sperie nimic. Nimic nu este neobișnuit. O zi normală de decembrie, în care oamenii respectă tradiţia de Sărbători, inclusiv obiceiul de Ignat, tăiatul porcului, merg la piaţă, se aprovizioneată cu bunătăţuri pentru masa de Crăciun. Până când...

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

O apariţie cel puţin surprinzătoare, pe străzile din oraş. Un posibil viitor şi cel mai liniştit prezent se întâlnesc în piaţa din Sebeş.

Un luptător galactic, identic cu cei din binecunoscutul film "Star Wars", acum în cea mai recentă producţie, pe marile ecrane, își face apariția și se plimbă printre tarabele cu slânină, cârnați și legume.

Trecătorii reacţionează diferit, în funcţie de vârstă, preferinţe şi... atenţie.

Nimic neobișnuit - (Nothing unusual) from Eduard Schneider on Vimeo.