Începutul anului școlar va fi marcat într-un mod inedit pentru elevii unei clase de la Școala Gimnazială ”Avram Iancu” din Alba Iulia. Vor avea activitate în aer liber, în grădina școlii.

Elevii clasei a III-a C au participat, joi, la o activitate interesantă în Grădina din Cetate.

Publicitate

Medicul Mădălina Vesa le-a vorbit copiilor despre regulile de igienă care trebuie respectate.

Apoi, copiii au învățat un cântec cu reguli de igienă.

”Toți cei prezenți au dat dovadă de responsabilitate: au purtat masca și au păstrat distanța. Printre cuvintele pe care copiii le-au ales pentru a caracteriza acest nou an școlar s-au numărat: prietenie, entuziasm, hărnicie, responsabilitate, bucurie, echipă... <implicare> a fost însă cuvântul care a fost rostit de toți: de părinți, de copii și de mine” a scris profesorul de învățământ primar Dana Andro.

Publicitate

Aceasta a precizat că, luni, copiii vor avea parte de o surpriză: clasa în aer liber, amenajată în grădina școlii.

”Ideea unei asemenea clase am preluat-o de la doamna Anca Tîrcă, consultant educațional. Mi-a plăcut foarte mult și am pus-o în practică. Feedback-ul din partea părinților este unul pozitiv”, a mai scris profesoara, pe rețeaua de socializare.

sursă imagini: Facebook (Dana Andro)