Un cititor Alba24 a sesizat o situație potențial periculoasă pentru trecători, în centrul orașului Alba Iulia. De pe o clădire se desprinde fațada, iar bucăți de cărămidă și mortar ar putea răni, în cădere, pietonii.

Publicitate

”La intersecția străzii Nicolae Titulescu cu Piața Națiunii din municipiul Alba Iulia, din fostul turn al pompierilor cad bucăți de mortar și cărămizi, pe trotuarul circulat de oameni și în zona unde sunt parcate mașini”, scrie cititorul Alba24.

Acesta spune și că, în opinia sa, ar trebui luate măsuri urgente, pentru a nu se întâmpla vreun eveniment grav.

De asemenea, atenționează și că în apropiere, lângă chioșcul de ziare, este ”un tomberon de colectare haine vechi, iar cetățenii lasă diversele produse de îmbrăcăminte pe jos, creând o imagine urâtă orașului”.

Publicitate