Podul din Crăciunelu de Jos care trece pe deasupra râului Târnava arată ca după bombardament. O ruină care stă să cadă și un pericol pentru fiecare șofer care se aventurează să treacă râul pe pod. Bucați mari din punte s-au rupt și prin gărurile făcute se poate „admira” liniștea apei, iar o parte din balustradele podului s-au despins și au fost prinse între ele cu sârmă. 

Publicitate

Ca după bombardamente, așa arată podul ce face posibilă traversarea râului Târnava din comuna Crăciunelu de Jos.

La fiecare traversare a unei mașini podul scârțâie groaznic din fiecare încheietură, iar puntea plină de găuri pune la mare încercare șoferii care se aventurează pe aceasta.

Un cititor Alba24, a surprins sâmbătă starea jalnică și problemele pe care le întâmpină zilnic când trebuie să traverseze podul.

Pe lângă „craterele”  prin care poți „admira” Târnava, balustradele podului s-au rupt și au fost legate între ele cu sârmă, iar pentru susținere lor a fost bagată câte o creangă mai zdravănă de copac.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Situația nu este nouă, cititorul care a trimis pozele a afirmat că încă din 2016 starea podului s-a degradat constant până a ajuns în starea în care se află acum.