De câțiva ani, liberalii din județul Alba își mută, timp de o zi, bucătăria, dar și mâncătoria, pe stadionul de la Oarda. Nu fac neapărat strategii de campanie sau liste de candidați, ci stau la gura ceaunului cu gulaș unde analizează situația iuțelii și densitatea găluștelor. Dacă a fost destul de picant, dacă s-au ars la limbă, sau dacă are prea multă sare, decid doar greii partidului care jurizează ce au făcut micii bucătari politici.

Publicitate

la ceaune 2018

Festivalului Rustic „La Ceaune”, organizat de PNL Alba Iulia, împreună cu tinerii liberali din municipiu, se află anul acesta, la ce dea șaptea ediție. În „bucătăria” PNL, 10 echipe  întrec în arta gătitului la ceaun, iar cei prezenți bucură de un adevărat festin culinar. Iar dacă nu reușesc să impresioneze prin gust cu siguranță ies în evidență cu numele șoade alese pentru echipe:

Pupezele de la Oarda- Leo de la Oarda

Iedul Vesel- Berindei, avocat de succes

Sebeșul- Doamna Cibu

Ceaunul cu ie- Nely Baba și prietenii

Părădaia Portocalie- Mariana

Balaurii- Internaționalul Tripșa

Pro Natura Meteș-Sorin Mondialul

Ceaunul Vesel- Jolt Kalman

Habar Nam- Chef Toma

Distrit Ciorbă- Goța și Lorin

la ceaune 2018

Ca în fiecare an festinul se desfășoară pe stadionul din Oarda de Jos, iar pe lângă concursul de gătit sunt oganizate și întreceri sportive „medievale”: săritura cu sacul sau concursul de tras (pe)de sfoară- la care liberalii mari și mici se descurcă cel mai bine.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

la ceaune 2018

Toți liberalii s-au adunat miercuri pe stadion inclusiv primarul Mircea Hava, președintele CJ Ion Dumitrel, deputatul Florin Roman și viceprimarii Gabriel Pleșa și Paul Voicu, care se pare că se bucură de acest moment deși este ovo-lacto- vegetarian.