Connect with us
Advertisement

Aiud

VIDEO: Terminalul care leagă localitatea Decea la trei mări din Europa, inaugurat. Investiție de 21 de milioane de euro în Alba

Publicat

O investiție de 21 de milioane de euro, în localitatea Decea din Alba a fost inaugurată vineri, 17 mai 2024. Este vorba despre un terminal intermodal, care va lega localitatea din Alba, la trei mări din Europa. 

Un terminal intermodal construit de Dubai Ports (DP) World România, unul dintre cei mai mari operatori portuari din lume. 

La inaugurarea investiției a fost prezent Rashid Abdulla, CEO DP World EU. De asemenea au fost prezent și Cosmin Cârstea, directorul DP World în România.

Terminalul de la Decea este un centru logistic și comercial major, situat lângă autostrada A 10, cu conexiune la infrastructura de cale ferată electrificată.

Conectează pe calea ferată localitatea din Alba, cu portul din  Constanța, de la Marea Neagră, dar și cu alte mări din Europa: Marea Adriatică, Marea Nordului, Marea Baltică.


”Ne-a interesat foarte mult că zona crește, sunt foarte multe investiții care au nevoie de servicii de transport, de logistică, la standarde internaționale. Investitorii care vin și investesc nu doar în județul Alba, dar și în județele din Ardeal, caută servicii la clasă mondială.

Noi suntem capabili să oferim aceste servicii. Ne dorim să ajutăm mediul de afaceri să crească de la un an la altul. Sperăm ca la anul pe vremea aceasta să vedem un terminal plin” a spus Cosmin Cârstea, CEO DP World România.

Investiție importantă pentru zona Transilvaniei

Terminalul este aproape de Alba Iulia, Cluj-Napoca (acces la aeroportul „Avram Iancu”), Târgu Mureș, Sibiu, Deva (și acces spre Ungaria pe ruta Timișoara și Arad, fiind la 210 kilometri distanță de graniță), toate aceste orașe fiind legate între ele de autostradă.

Investiția este extrem de importantă pentru toată zona Transilvaniei.


Reprezentanții companiei spun că terminalul va oferi producătorilor și distribuitorilor din regiune o integrare a facilităților de transport intermodal cu servicii suplimentare, precum spații de depozitare (inclusiv magazie cu temperatura controlată), facilități de încărcare și descărcare a containerelor și semiremorcilor de pe vagoane, spații de birouri, parcări pentru TIR-uri.

El va conecta mult mai ușor zona centrală a țării atât cu Portul Constanța dar și cu principalele porturi ale Mării Adriatice și Mării Nordului și de acolo cu clienți din jurul lumii.

Terminalul intermodal DP World din Alba: Beneficiile principale pentru transportatori

Toți producătorii și distribuitorii de mărfuri din Ardeal vor putea livra produse oriunde în jurul lumii, mult mai ușor, rapid și la un preț mai avantajos decât o făceau până acum.

Transportul containerizat contribuie de asemenea și la reducerea șanselor de furt, accidente sau stricăciuni.

De asemenea, investiția va oferi predictibilitate crescută a datelor de livrare, trasabilitatea containerelor, eliminarea întârzierilor cu traficul și procedurile vamale, calendare fixe de transport, standarde ridicate de calitate, planificare și suport pentru transporturi de dimensiuni mari.

Despre DP World

DP World este liderul mondial în materie de logistică și infrastructură în domeniul transportului internațional de mărfuri, oferind soluții complete în acest sens.

Gama de servicii oferite acoperă fiecare element al lanțului de aprovizionare, de la terminale maritime și terestre, la parcuri industriale, la dezvoltarea de soluții tehnologice care să vină în întâmpinarea nevoilor clienților DP World.

Serviciile sunt oferite prin o rețea interconectată global de peste 295 de puncte de lucru, în 78 de țări de pe 6 continente.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement