Traficul se desfășoară cu dificultate pe strada Alexandru Ioan Cuza din Alba Iulia, din cauza unui accident care s-a produs în zona sensului giratoriu din vecinatatea magazinului Ambient.

Potrivit IPJ Alba, au fost implicate două autovehicule și este posibil ca o persoană să fi fost rănită.

Publicitate

Potrivit unui martor ocular, între persoanele implicate în accident, ar fi izbucnit și un conflict.

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, un tânăr de 27 de ani, din județul Dâmbovița, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat corespunzător la ieșirea din parcarea unui centru comercial și la pătrunderea în sensul giratoriu nu a acordat prioritate unui autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, in municipiul Blaj, întrând în coliziune cu acesta.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În urma accidentului, un bărbat de 48 de ani, din Blaj, pasager în cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni corporale ușoare și a primit îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.