Procurorii DIICOT Alba Iulia și ofițerii BCCO Alba Iulia au efectuat, miercuri seară, opt percheziții la domiciliile unor persoane din Alba Iulia acuzate de trafic de droguri. Au fost vizați 12 traficanți care se aprovizionau cu marfă din Spania, dar și 30 de consumatori.

Publicitate

Cercetările efectuate de oamenii legii au arătat că drogurile - hașiș și marijuana - erau aduse din Spania prin intermediul unor firme de transport și ulterior comercializate în Alba Iulia și Cugir.

Un astfel de transport - 300 de grame de hașiș, dar și mai multe pliculețe de skunk (o varietate de canabis mai puternic) - a fost interceptat miercuri, de oamenii legii. Drogurile urmau să fie vândute la prețul de 50-60 de lei gramul.

Publicitate

Perchezițiile de miercuri au fost realizate de ofițeri ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba.  Aceştia au initţat dosarul și au desfăşurat toate activităţile operative. Au interceptat un colet cu droguri și au identificat persoanele suspecte. Tot BCCO Alba Iulia  a efectuat și perchizițiile domiciliare, unde au fost descoperite arme si droguri deţinute ilegal.

UPDATE, ora 20.30: Potrivit procurorilor, la sediul DIICOT Alba Iulia au fost aduși aproape toți suspecții, iar la această oră se mai desfășoară percheziții în localitatea Ighiel. Membrii grupării infracționale sunt acuzați de deținere și trafic de droguri, introducere în țară de droguri de mare risc și constituire grup infracțional. Aceștia sunt audiați, iar în cursul nopții oamenii legii vor decide pe numele a câtor persoane vor fi emise ordonanțe de reținere.

Publicitate

UPDATE, ora 22.10: Toți suspecții au fost aduși la sediul DIICOT și urmează să fie audiați de procurori. Este vorba în principal de tineri cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani. Pe numele unora dintre ei au fost emise deja ordonanțe de reținere și urmează să fie prezentați Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă. Potrivit unor surse, mulți dintre tineri nu se află pentru prima dată în vizorul oamenilor legii pentru astfel de infracțiuni.

Oamenii legii au confiscat de la domiciliile acestora mai multe bunuri, printre care și arme de foc, 55 de grame de hașiș, instrumente de porționat drogurile și cântare.

Publicitate

UPDATE, Joi, ora 8.30: Procurorii DIICOT au emis, în cursul nopții trecute, ordonanțe de reținere pe numele a şase dintre învinuiții din dosar. Aceștia vor fi prezentați în această dimineață Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă. Alte trei persoane au primit interdicția de a părăsi țara, iar pentru alți doi învinuiți au fost emise mandate de arestare în lipsă. Restul consumatorilor vor fi cercetați în stare de libertate. Cei care au primit interdicția de a părăsi țara sunt, potrivit procurorilor, părinții tinerilor care, pe timpul cât aceștia erau plecați în Spania, primeau coletele ce conțineau droguri, iar uneori procedau la vânzarea mărfii. 

Publicitate

UPDATE, Joi, ora 9.47: Învinuiții vor fi prezentați Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, la orele amiezii.

Comunicatul emis joi, de IPJ Alba:

"Poliţişti din cadrul B.C.C.O. Alba Iulia şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia au destructurat o grupare infracţională, constituită din 12 persoane, specializată în trafic de droguri de risc.

Ieri, 26 septembrie, au fost efectuate opt percheziţii domiciliare pe raza judeţului Alba, la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale, cu preocupări pe linia traficului de droguri de risc. Astfel, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 600 grame de haşiş şi două arme de vânătoare, cu muniţia aferentă.

Publicitate

În fapt, se reţine că, în perioada ianuarie – septembrie a.c., membrii grupării au procurat din Spania şi au introdus în ţară, prin intermediul unor firme de curierat,  cantităţi însemnate de droguri de risc (haşiş).

Drogurile de risc erau destinate comercializării către  consumatori, la preţul de 60 de lei/gram, pe raza judeţului Alba.

Percheziţiile au fost efectuate cu sprijinul jandarmilor din cadrul I.J.J. Alba Iulia, iar suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul de Operaţiuni Speciale Alba Iulia.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor  de constituire a unui grup infracţional, deţinere şi vânzare de droguri de risc fără drept  şi introducerea în ţară de droguri de risc,  fapte prevăzute şi pedepsite de art.  art. 8 din Legea  nr. 39/2003,  art. 2 alin. 1 si art. 3 al.1 din Legea nr. 143/2000.

Publicitate

În baza probatoriului administrat în cauză, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore a şase suspecţi".

UPDATE 14.55: Cei 6 învinuiți se află chiar acum în fața magistraților Tribunalului Alba care vor decide dacă vor accepta propunerea procurorilor de arestare preventivă a acestora pentru 29 de zile. Procurorii vor propune arestarea în lipsă și a altor doi inculpați care nu au putut fi găsiți la momentul perchezițiilor.