Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

(FOTO-VIDEO) Trei zile de răsfăț pentru albaiulieni: Sărbătoarea orașului s-a încheiat cu HB Orchestra, Voltaj și artificii


Publicat

După trei zile în care albaiulienii au fost răsfățați de autoritățile locale, sărbătorile de la Alba Iulia au luat sfârșit, cu concertele oferite de Horia Brenciu și HB Orchestra, alături de cei de la Voltaj. Seara a fost încheiată cu un spectacol cu flăcări al celor de la ”Crispus”, iar ultimul eveniment din programul dedicat Zilelor municipiului Alba Iulia a fost un senzațional foc de artificii.

Mii de albaiulieni și turiști au invadat, duminică, zona centrală a Cetății. În aglomerație au fost văzuți chiar și politicieni, în special candidații la alegeri locale , care au profitat de eveniment pentru a face o baie de mulțime. Fiecare dintre partide a încercat cele mai ingenioase metode prin care să atragă atenția publicului. USL și-a îmbrăcat  în jur de 200 de membri în fâșuri negre, lungi și a defilat dintr-un capăt în celălalt al Cetății, scandând lozinci. Un candidat al unui partid obscur și-a parcat mașina cu gigafoanele pornite în zona Catedralei Reîntregirii, intrând astfel în conflict cu forțele de ordine care au încercat să-i interzică accesul în zona istorică. Grupul format din candidați ai PDL printre care se afla și primarul Mircea Hava a stat până la terminarea Zilelor Orașului pe treptele Sălii Unirii, la spectacolele cu HB Orchestra și Voltaj.

Seara de duminică a început cu concertul susținut de Horia Brenciu și HB Orchestra. Aceștia au cântat toate genurile muzicale, iar cover-urile i-au făcut pe albaiulieni să danseze în Piața Cetății.

Punctul culminant al serii a fost atins la urcarea pe scenă a celor de la Voltaj. Cu melodii noi, dar și cu cele care i-au făcut consacrați, precum ”Albinuța”, ”20 de ani” sau ”De mâine”, solistul formației a cântat alături de albaiulienii prezenți. Mai mult, Călin i-a făcut pe albaiulienii din Piața Cetății să scandeze numele țării, în momentul în care acesta a scos pe scenă un tricolor pe care l-a legat de microfon.

La final, „Crispus” a oferit un spectacol cu flăcări, demonstrând că nu întotdeauna e rău să de joci cu focul. A urmat focul de artificii, impresionant, asemeni celor occidentale.

FOTO: Cosmin Nistor, Cătălin Crăciun




Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EVENIMENT

Proiect de lege pentru șoferii cu permisul suspendat: Test de verificare susținut la orice serviciu al Poliției Rutiere din țară

Publicat

O iniţiativă legislativă care modifică modalitatea de susținere a testului de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie, test ce permite reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere, a fost depusă la Parlament. Inițiatorul proiectului  este un deputat USR-PLUS. Acesta solicită ca testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație să poată fi susţinut la oricare serviciu al poliţei rutiere de pe teritoriul României, anunță Agerpres.

Citește și VIDEO ȘTIREA TA: Șofer la un pas să provoace un accident grav între Aiud și Teiuș, după o depășire „sinucigașă” pe DN 1

Potrivit unui comunicat postat pe pagina de internet a USR PLUS, în prezent, testul poate fi dat în localitatea trecută în permis sau în localitatea unde a fost constatată contravenţia, ceea ce se traduce „prin costuri suplimentare şi risipă de timp” pentru şoferi.

„România este ţara paradoxurilor, în care o lege fără sens nu te mai ia prin surprindere. Să zicem că ai permis de conducere de Baia Mare şi te-ai mutat în Bucureşti. Să presupunem că pleci în weekend la Sighişoara.

Încalci legislaţia rutieră şi ţi se ridică permisul pentru 3 luni. Conform legii, ai dreptul legal să-ţi testezi cunoştinţele rutiere ca să-ţi reduci perioada de suspendare. Unde crezi că te obligă legea să dai acest test?

După cum zice povestea noastră… în Maramureş. Care e sensul să străbaţi 500 km ca să dai un test rutier?

De ce nu-ţi poţi testa cunoştinţele oriunde? Pentru a repara acest non-sens, am depus acest proiect legislativ care dă posibilitatea contravenientului să dea acest test oriunde în România”, a precizat Alin Apostol.

Propunerea legislativă modifică art. 1062 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice:

„Testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie se poate susţine la oricare serviciu al poliţiei rutiere de pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile art. 106 şi art. 1061”, prevede modificarea propusă.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Petrecere organizată la o cabană de pe raza comunei Râmeț, întreruptă de polițiști. Administratorul a fost amendat

Publicat

politie noaptea

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

O petrecere aniversară organizată la o cabană de pe raza comunei Râmeț a fost întreruptă de polițiști. Administratorul a fost amendat cu 1.000 de lei, iar alte șase persoane s-au ales cu avertismente. 

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore au fost verificate 678 de persoane aflate în carantină, 610 aflate în izolare și au fost organizate 15 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 556 de persoane. Alte 120 de persoane au fost verificat în cadrul altor activități desfășurate în contextul pandemiei.

Au fost controlate 61 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 84 de terase, restaurante, fastfood-uri, hoteluri și 75 de mijloace de transport, din care 11 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 135 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 16 care nu au respectat restricțiile de deplasare.

De exemplu, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud au intervenit, pe raza comunei Râmeț, la o cabană unde era organizată o petrecere aniversară. Evenimentul a fost întrerupt, iar organizatorul acestuia a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 55/2020. Alte 6 persoane au fost sancționate cu avertisment.

Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Reamintim că, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00 – 05.00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00 – 05.00.

În toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-05.00.

„Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților, pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus.

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Un urs a făcut prăpăd într-o stână, la Noșlac. A omorât opt oi și patru miei. Alți patru urși, semnalați lângă Alba Iulia

Publicat

Un urs făcut prăpăd recent într-o gospodărie din Noșlac. Animalul a atacat și omorât opt oi și patru miei. Imaginile cu măcelul lăsat în urmă, dar și cu pagubele materiale înregisrate în urma atacului au fost postate de coordonatorul tehnic al AJVPS Alba, Felix-Bogdan Dragomir. De asemenea, acesta a atras atenția că în proximitatea municipiului Alba Iulia au fost găsite până acum urmele a patru exemplare de urs. 

„Zilele trecute atrăgeam atenția populatiei despre prezenta urșilor la Staja – Hăpria și Mihalt, iar ieri (n.r. sâmbătă, 17 aprilie) personalul de teren a găsit urmele altui urs în zona Daia. Acesta este mai mic decât cel de la Hăpria, fiind un urs tânăr de 3 ani, proaspăt abandonat de ursoaică.

Între timp la Noșlac, un alt urs a pătruns într-o gospodărie și a făcut prăpăd (8 oi și 4 miei).

Acesta este adevărul așa cum se poate vedea, doar în proximitatea municipiului Alba Iulia am găsit până acum urmele a patru exemplare de urs, să nu mai punem la socoteală urșii din zona Noșlac, Lopadea, Ocna Mureș, Bucerdea Grânoasă, Ampoița, Teiuș, Veza … șamd”, a transmis Felix Bogdan Dragomir.

Citește și FOTO: Urșii revin aproape de localitățile din Alba. Prezența unei ursoaice cu pui, semnalată în zona Mihalț. Alt urs la Cărpiniș

foto: Felix Bogdan Dragomir

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: „Cronica” dascălului Nicolae Aloman din Săsciori, exponatul lunii aprilie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș

Publicat

Exponatul lunii aprilie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș este „Cronica” dascălului Nicolae Aloman (1822-1902) din Săsciori, care conține însemnări foarte diverse datând din perioada 1848-1934. Manuscrisul a intrat în patrimoniul muzeului din Sebeș în anul 1959, în urma donației nepoatei învățătorului, Ioana.

Nicolae Aloman s-a născut în Săsciori, la 22 mai 1822. Rămas orfan de la vârsta de 12 ani, a fost luat în grijă de unchiul său, episcopul Ioanichie Stratonichias, care l-a trimis la Sibiu, la „cursul dăscăliei”. A fost, pe rând, învăţător la Săsciori, Loman, Cacova (azi Dumbrava) și Petrești, iar după 32 de ani de dăscălie a fost scos din învăţământ pe motiv că nu cunoștea limba maghiară. Și-a continuat însă activitatea ca crâsnic la biserică și a practicat agricultura cu ajutorul celor doi boi pe care îi avea, în paralel continuându-și însemnările în „cronica” pe care o ţinea.

„Cronica” face referire la perioada 1848-1934, iar până în anul 1901 însemnările îi aparţin lui Nicolae Aloman. Consemnările ulterioare au fost făcute de fiul acestuia, Iacob (1853-1934), precum și de nepoata sa, Lucreția. Subiectele abordate de cei trei sunt foarte variate, surprinzând evenimentele din timpul Revoluției de la 1848-1849, venirea generalului Bem, desfiinţarea iobăgiei, o eclipsă de soare, înființarea fabricii de hârtie din Petrești (1856), introducerea târgului de țară de la Vinerea Mare, în comuna Săsciori (1876), însemnări despre culesul viilor și chiar despre prețul alimentelor și al cerealelor. Nu este ocolit nici Primul Război Mondial, manuscrisul surprinzând atmosfera existentă în satele de pe Valea Sebeșului și relatând detaliat experiențele locuitorilor în timpul prezenței în zonă a armatei austro-ungare și, ulterior, a celei germane.

În manuscris se găsesc şi rețete medicale, transcrise, cu litere chirilice, dintr-un compendiu medical din vestul Europei, grupate ca un capitol aparte sub titlul „Însemnare de doftorie folositoare. Învățătură prea minunată şi bună la toată boala a slăvitului doftor Zina de la Frenţia alatera pământului cel cu pecete din Africa”.

Pe lângă informațiile pe care autorii le-au consemnat, și forma în care se prezintă manuscrisul este una de excepție. Limbajul folosit se distinge prin claritate şi frumusețe, iar scrisul s-a transformat în concordanță cu schimbările produse în societate în decursul a aproape un secol de la primele însemnări. Dacă la început a fost folosit alfabetul chirilic, ulterior s-a trecut la scrierea cu caractere latine.

Prin cele relatate, prin limbajul folosit, „Cronica” lui Nicolae Aloman poate fi considerată o veritabilă oglindă a vieții de zi cu zi din satele românești de pe Valea Sebeșului în a doua jumătate a secolului al XIX şi în primele decenii ale veacului XX.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate