1 (1) Un echipaj de jandarmi montani de la Șureanu, judeţul Alba, a fost chemat să intervină duminică pentru salvarea a doi turiști rămaşi blocaţi în zăpadă, pe Transalpina. Aceştia au sunat la 112 şi au anunţat că nu mai pot continua drumul cu autoturismul, după ce au parcurs aproximativ cinci kilometri pe tronsonul de drum închis circulației.

Publicitate

UPDATE: La ora 14.30 cei doi turiști au fost găsiți. Sunt în afara oricărui pericol. Mașina este în stare de functionare și se lucrează pentru a fi scoasă din zăpadă. Zăpada are circa un metru, iar tinerii au fost găsiți la aproximativ 5 kilometri de la locul unde este instalată avertizarea „Drum închis”.

În jurul orei 13.20, spre locaţia indicată de cei doi turiști au plecat jandarmii montani de la Șureanu, împreună cu un echipaj de poliție. Turiştii, doi tineri, se află într-un autoturism marca Ford Focus, înmatriculat în București.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

3 Reamintim că DN67 C Transalpina este închisă din noiembrie, pe sectorul Curpăt (judeţul Alba) – Obârşia Lotrului – Rânca, adică tronsonul cel mai spectaculos şi la cea mai mare altitudine.

Cei care se aveturează şi nu respectă restricţiile de circulaţie riscă, pe lângă eventuale accidente şi sancţiuni de la Poliţie şi Jandarmi.

Potrivit art. 101 al. 3 pct. b din OUG 195/2002 „nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public, reprezintă contravenție şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 6 şi 8 puncte amendă (între 510 şi 680 lei) iar ca măsură complementară, permisul de conducere este suspendat pentru o perioadă de 60 de zile”.

Publicitate

Precizăm că din noiembrie DN67C-Transalpina, pe traseul dinspre Sebeş este închis circulaţiei publice rutiere, de la kilometrul 69, zona Curpăt – Tărtărău, din cauza zăpezii, iar utilajele nu acţionează în această zonă. Va fi redeschis în această primăvară, în funcţie de condiţiile meteo.