incendiu bosfor 1 Un fum gros care ieșea din incinta unui fast-food din zona Cetate - blocurile M din Alba Iulia, duminică după-amiază, a pus "pe jar" trecătorii.

Au fost chemaţi şi pompierii, pentru a preveni un eventual incendiu.

Publicitate

Din primele date de la ISU Alba, este vorba despre o friteuză din bucătărie, care s-a încins.

Nu sunt persoane rănite.

Incidentul s-a petrecut într-o zonă intens circulată, la parterul blocurilor M, în apropiere de Cetatea Alba Carolina.

La faţa locului au intervenit pompierii, cu o autospecială de stins incendii şi o ambulanţă SMURD.

UPDATE: Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit la ora 13.35, pe str. 1 Decembrie 1918 din municipiu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un aparat electric din bucătăria unui fast-food. Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de stins incendii și o ambulanță SMURD. Ca urmare a acestui incendiu, au ars o hotă electrică, instalația electrică aferentă aparatelor de gătit din bucătărie și s-a degradat un frigider.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Incendiul a pornit de la un scurtcircuit, iar pagubele au fost estimate la valoarea de 3000 de lei.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Alba reaminteşte cetăţenilor unele măsuri privind instalațiile electrice:

- nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;

- nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;

- nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan.

Imaginile foto-video au fost trimise de cititori Alba24.