Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO-VIDEO: Zeci de copii și adulți, evacuați de pompieri dintr-un spital din Timișoara. Ce s-a întâmplat

Publicat

Zeci de copii și adulți au fost evacuați, sâmbătă dimineața, din secția Pediatrie a unui spital din Timișoara, după ce au fost sesizate degajări mari de fum. Pompierii au acționat sub Plan Roșu de intervenție.

Incidentul a fost semnalat dimineața, la ora 7.37, la spitalul Spitalul ”Louis Țurcanu” din Timișoara.

Pompierii s-au deplasat cu o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, două autoscări mecanice, două autospeciale de transport personal și victime multiple, două ambulanțe SMURD. În total, 28 de subofițeri.

La fața locului, reprezentanții ISU Timiș au descoperit că fumul provenea de la aparatul de RMN situat la paterul clădirii. Au fost evacuați aproximativ 46 de  copii și 42 adulți, fiind relocați în altă clădire.

S-a acționat sub Plan roșu de intervenție. Nu au fost persoane rănite sau intoxicate cu fum. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit ISU Timiș, după efectuarea recunoașterii s-a constatat că erau evacuări de heliu, provenit de la instalația de răcire a aparatului RMN.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement