Administrație
FOTO-VIDEO: Ziua Armatei Române, sărbătorită la Alba Iulia. Ceremonial și depuneri de coroane, la Cimitirul Eroilor
Ziua Armatei României a fost sărbătorită joi, 25 octombrie, la Alba Iulia. Cu această ocazie, oficialităţile judeţene şi locale au participat la ceremonialul organizat la Cimitirul Eroilor din municipiu.
Festivităţile au cuprins, începând cu ora 10.00, ceremonial militar, intonarea Imnului Naţional, o slujbă de pomenire şi depuneri de coroane de flori în memoria celor căzuţi pe câmpurile de luptă.
Pe data de 25 octombrie este celebrată ziua celor care au ales să slujească țara și să îmbrace uniforma militară. De asemenea, este și ziua în care pentru eroii neamului românesc, care au luptat pe front și au căzut la datorie se oficiază o slujbă religioasă pentru pomenirea lor.
Însemnătatea zilei
Armata României este instituția executivă în care românii au cea mai mare încredere, conform unui sondaj INSCOP.
Ziua Armatei României a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. 25 octombrie 1944 semnifică data eliberării totale a teritoriului național de sub ocupație hortysto-fascistă. Ultimele orașe eliberate au fost Satu Mare și Carei.
Eliberarea întregului teritoriu național s-a obținut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajați nemijlocit în luptă, între 23 august și 25 octombrie 1944. Dintre aceștia au fost uciși sau răniți circa 58.000. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 89.934 militari, dintre care 76.275 prizonieri.
Vezi AICI GALERIA FOTO
Eliberarea părții de nord-est a Transilvaniei nu a însemnat și încetarea luptelor duse de Armata României, care a continuat războiul antifascist alături de puterile Națiunilor Unite pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, până la victoria finală. „Ajunse la frontieră din 1940, diviziile noastre – menționa comunicatul Marelui Stat Major din 25 octombrie 1944 – sunt gata de un nou efort și de noi lupte alături de marii noștri aliați, până la înfrângerea totală a forțelor germano-maghiare”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News