Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO-VIDEO: „Ziua Pompierilor din România”, sărbătorită la ISU Alba. Avansări în grad, expoziție de tehnică și exerciții demonstrative

Publicat

IMG_6441 Duminică, 13 septembrie, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba a fost sărbătorită „Ziua Pompierilor din România”. Cu acest prilej a fost organizată o activitate în cadrul căreia cei prezenți au putut vedea tehnica şi a mijloacele de intervenţie specifice dar și un exercițiu demonstrativ. Totodată, în prezența oficialităților, au fost avansați în grad câțiva dintre cei care îşi riscă viaţa pentru a salva alte vieţi.

Evenimentul a început la ora 10.00, în curtea Detașamentului de Pompieri Alba Iulia, cu ceremonialul militar și religios și prezentarea ordinelor şi mesajelor primite cu ocazia “Zilei Pompierilor din România”. Cei prezenți au putut vedea expoziția cu tehnică și mijloacele din dotarea inspectoratului și au putut solicita informații de la cadrele militare.

IMG_6412 Cei mici s-au bucurat din plin de autospeciale și tehnica prezentă. Ajutați de pompieri, au urcat la volanul mașinilor de intervenție, au pornit sirenele și măcar pentru câteva minute s-au aflat „în pielea” celor care se luptă cu flăcările pentru a salva vieți.

Mai apoi, pompierii au pregătit un scurt exercițiu demonstrativ.

YouTube video

Cu prilejul zilei de 13 septembrie, au fost avansaţi în grad: plutonier major Gaia Viorel Viorel – Radu (în gradul de plutonier adjutant), plutonier major Spatacian Ion Adrian – Florin (în gradul de plutonier adjutant), plutonier Paul Ionel Horea (în gradul de plutonier major), maiorul Mărginean Vasile Dan (în gradul de locotenent – colonel), căpitanul Buciuman Emil-Vasile Florian-Petru (în gradul de maior).

La ceremonie au participat reprezentanți din administrația județeană, cadre militare active și în rezervă, familiile acestora și alte persoane.

„În numele Consiliului Județean Alba, vreau să vă mulțumesc dumneavoastră, familiilor dumneavoastră, și să vă spun, nu din complezență, nu dintr-o formulă protocolară, ci din suflet <La mulți ani!>. Dumnezeu să vă binecuvânteze ca de fiecare dată când mergeți în misiuni să vă întoarceți cu bine”, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman.

Ziua de 13 septembrie a fost şi va rămâne un reper fundamental în conştiinţa naţională a românilor prin faptele de armă săvârşite sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu. Intrarea trupelor otomane invadatoare în Bucureşti a prilejuit unităţilor militare româneşti, printre care şi Compania de Pompieri, să înscrie unul dintre momentele înălţătoare ale Revoluţiei române, încleştarea din Dealul Spirii devenind un simbol al luptei poporului român pentru libertate şi independenţă. Această bătălie reprezintă prima afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă a ostaşilor noştri, ca parte integrantă a tinerei armate române moderne, constituită în urma păcii de la Adrianopole 1829, transmite ISU Alba.

Pentru a cinsti memoria pompierilor militari care au căzut la datorie în Dealul Spirii, dar şi a celorlalţi pompieri, eroi peste veacuri, data de 13 septembrie a fost declarată Ziua Pompierilor din România. Sărbătoarea constituie un prilej de evocare a faptelor de arme săvârşite acum un veac şi jumătate de militarii pompieri din Bucureşti care, alături de infanteriştii Regimentului 3 şi masele revoluţionare ridicate la luptă, au înscris o pagină de eroism în lupta poporului român pentru emancipare naţională şi socială.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. SuperFighter

    duminică, 13.09.2015 at 19:39

    Dorele….ce bine iti sta costumul… Ar mai trebui un pic scurtat la maneci…la cracii pantalonilor…ar trebui sa ti se mai implateze un pic de gat…si niste coloana vertebrala…si ar fi totul OK!!!
    Pinteocule….mai slabeste mai frate….parerea mea !!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement