Eveniment
FOTO: Zeci de persoane sancționate în Alba pentru nerespectarea măsurilor în starea de alertă. Acțiune la Alba Iulia
Zeci de persoane au fost sancționate în Alba, în ultimele 24 de ore, pentru că nu au respectat măsurile impuse în starea de alertă. La Alba Iulia, a fost acțiune cu efective suplimentare, a transmis IPJ Alba.
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 229 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi și lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
Au fost controlate 69 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 63 de mijloace de transport, din care 35 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.017 persoane. De asemenea, au fost verificate 83 de obiective de interes precum restaurante, fast food-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.
Echipele de control au depistat și sancționat 69 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.
Vineri, între orele 10.00 – 13.00 și 16.00 – 19.00, în municipiul Alba Iulia, a fost organizată o acțiune cu efective suplimentare la care au participat 34 de polițiști, polițiști locali, jandarmi, lucrători ISU, ITM și DSVSA, care au verificat 37 de societăți comerciale și 123 de mijloace de transport.
Au fost legitimate 337 de persoane și au fost aplicate 22 de sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.
”Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri”, transmite IPJ Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News