Zeci de polițiști din Alba au donat sânge, pentru a sprijini pacienții care au nevoie de ajutor. Aceștia au răspuns astfel apelului lansat de Centrul de Transfuzie Sanguină Alba, care se confruntă cu o criză a donatorilor de sânge. 

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, în săptămâna 31 octombrie – 4 noiembrie, aproximativ 30 de polițiști, din cadrul mai multor structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Alba, s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină, din Alba Iulia, și au donat sânge, pentru a fi MAI aproape de oamenii aflați în suferință.

”Încheiem săptămâna cu gândul că misiunea nobilă, pe care ne-am asumat-o, de a fi alături de cei care au nevoie de sânge, va avea ecou în rândul comunității, iar numărul donatorilor de sânge se va înmulți”, a transmis IPJ Alba.

Publicitate

Centrul de Transfuzie Sanguină Alba se află pe b-dul Revoluției 1989 nr. 23 (în incinta Spitalului Județean de Urgențe Alba).

Programul este de luni până vineri între orele 7.30 și 13.00. Telefon: 0258 834 050.

Cine poate dona sânge

Principalele criterii pe care trebuie să le îndepliniți pentru a putea dona sânge:

  • vârsta: 18 – 60 ani
  • greutate: femei – între 50 și 100 kg; bărbați – între 55 și 110 kg
  • pulsul: 60 – 100 bătăi pe minut
  • să nu suferiți de boli cronice (diabet, cancer, ciroză hepatică, boli autoimune, alte boli infecțioase etc.)
  • să nu aveți alergii severe (cele sezoniere, minore nu sunt criteriu de excludere)
  • să nu fi suferit intervenții chirurgicale majore în ultimele 6 luni, operații minore în ultimele 3 luni, sau intervenții stomatologice mici în ultimele 7 zile
  • să nu fiți sub vreun tratament medicamentos (suplimentele alimentare precum vitaminele și mineralele, de exemplu vitamina C și Zinc, sunt acceptate)
  • să nu vă fi tatuat și să nu vă fi pus piercing în ultimele 6 luni
  • să nu fiți în perioada menstruală (sau cu câteva zile înainte sau după)
  • să nu consumați alcool cu 48 de ore înaintea donării.
Publicitate