Eveniment
FOTO: Zeci de șoferi prinși băuți la volan, în weekend, în județul Alba. 32 de permise reținute de polițiști
Polițiștii din Alba au prins 25 de șoferi aflați sub influența alcoolului la volan, la sfârșitul săptămânii trecute. Șapte dintre ei s-au ales cu dosare penale, iar faţă de 18 a fost luată măsura sancţionării contravenţionale. În total, 32 de conducători auto au rămas fără permise pentru infracțiuni și alte nereguli rutiere.
Acțiunea a fost derulată în perioada 1-3 noiembrie 2019, de către poliţiştii rutieri din judeţul Alba, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Sprijiniți de polițiștii de ordine publică, polițiștii rutieri au constatat 438 de abateri contravenţionale de la normele legale privind circulația pe drumurile publice, 18 dintre acestea fiind aplicate pentru consum de alcool, transmite IPJ Alba.
Totodată, polițiștii au constatat 15 infracțiuni la regimul rutier, 7 dintre acestea fiind de conducere sub influența alcoolului.
Cu ocazia acestei acțiuni, polițiștii au reținut 32 de permise de conducere.
Poliţia rutieră Alba reaminteşte conducătorilor auto că şofatul este incompatibil cu consumul de alcool şi le readuce în atenţie câteva aspecte legate de aceasta.
Conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice are efecte deosebit de periculoase, întrucât alcoolul încetineşte timpii de reacţie, creează dificultăţi în aprecierea vitezei şi a distanţelor, îngreunează mişcările şi scade capacitatea de concentrare.
Şansele de a fi implicat într-un accident rutier cresc în mod semnificativ în cazul în care s-au consumat băuturi alcoolice.
Potrivit prevederilor legale, persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, depistate în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă. Pe timpul cercetării penale, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.
În cazul în care conducătorul auto prezintă o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie contravenţie şi este sancţionată cu 9 până la 20 de puncte amendă, iar ca sancţiune complementară se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
În ceea ce priveşte refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, acestea se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News