Eveniment
FOTO: Zidurile Cetății din Alba Iulia, vandalizate în luna ianuarie cu o declarație de dragoste, au fost curățate
Autoritățile locale din Alba Iulia au curățat joi zidurile Cetății Alba Carolina care au fost vandalizate în luna ianuarie cu vopsea.
„Zidurile Cetății, vandalizate în luna ianuarie cu vopsea, au fost astăzi curățate prin sablare.
Fiind vorba despre un monument istoric, astfel de acte de vandalism nu vor rămâne nepedepsite!”, a scris viceprimarul Marius Filimon, joi, 15 februarie, pe pagina de Facebook.
Reamintim faptul că zidurile Cetății Alba Carolina din Alba Iulia au fost vandalizate cu inscripții în alfabet chirilic la mijlocul lunii ianuarie.
Mesajul scris în rusă făcea referire la un film celebru, un film de dragoste spaniol: „Trei metri deasupra cerului”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News