În Piața Tricolorului din Alba Iulia au avut loc marți, 29 iulie, o ceremonie militară și religioasă organizată cu prilejul Zilei Imnului Național al României. 

„Deșteaptă-te, române!”, compus pe versurile lui Andrei Mureșanu și pe muzica lui Anton Pann în anul 1848, a fost cântat pentru prima dată în data de 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicul Vâlcea şi a fost adoptat ca imn oficial al ţării din anul 1990.

Publicitate

Începând cu ora 10:00 a avut loc prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă și ocuparea locului în  dispozitiv. A urmat o alocuțiune referitoare la simbolistica versurilor Imnului Național al României, un scurt istoric și semnificații ale zilei.

În continuare, de la ora 10:15 a avut loc oficierea serviciului religios, iar mai apoi intonarea Imnului Național al României.

Citește și 29 iulie – Ziua Imnului Național al României. Cum a luat naştere „Deșteaptă-te române”

Publicitate

sursa, foto: Consiliul Județean Alba