Actualitate
FOTO: Ziua Porților Deschise la Căminul de persoane vârstnice din Alba Iulia
Căminul de persoane vârstnice din Alba Iulia și-a deschis, vineri, porțile pentru a primi invitați și oficialități și a le prezenta clădirea, facilitățile acesteia, transformările prin care a trecut și planurile pentru dezvoltarea și extinderea acestuia. Evenimentul a fost organizat de directoarea Căminului de persoane vârstnice, Corina Bedelean, iar la deschidere au fost prezenți primarul Mircea Hava, viceprimarul Ioan Bogățan, managerul Spitalului Județean de Urgență Alba, Nicoleta Coșarcă, directorul Centrului Maria Beatrice, Sebastian Onac, un grup de preoți și persoane vârstnice din Cămin și din afara acestuia.
Directoarea Căminului de persoane vârstnice, Corina Bedelean, a prezentat planurile de dezvoltare a clădirii: extinderea capelei de rugăciuni din incinta Căminului, construirea unor garaje și a unei gherete pentru portar. Primarul Mircea Hava a susținut ideile și a declarat că le va sprijini.
Vârstnici au vorbit despre evoluția prin care a trecut Căminul, de la perioada în care apa caldă nu era accesibilă 24 din 24 de ore și alte disconforturi, comparativ cu prezentul, în care condițiile sunt mult mai bune. În ultimii ani, Căminul de persoane vârstnice a fost reabilitat prin 3 proiecte: s-a extins holul de la parter, au fost schimbate geamurile și podelele. În final, a fost proiectat un filmuleț de prezentare a Căminului, din toate perioadele de evoluție a acestuia.
Vă prezentăm o galerie foto de la eveniment:
FOTO: Diana TOTH
[nggallery id=253]
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News