Zeci de elevi de gimnaziu și părinți au vizitat Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, cu ocazia activității „Ziua Porților Deschise”.

Prin acest demers, unitatea de învățământ a dorit să vină în sprijinul elevilor interesați să urmeze cursurile unui colegiu militar.

Publicitate

Timp de două ore, vizitatorii i-au putut vedea pe elevii militari în sălile de studiu, pe terenul de instrucție sau de sport și au putut interacționa cu aceștia, adresându-le, cu o curiozitate lesne de înțeles, zeci de întrebări. Oaspeții au putut participa și la raportul companiei, o activitate care are loc zilnic la finalul orelor de curs, au anunțat reprezentanții colegiului.

De asemenea, în sala de sport a colegiului a fost amenajat traseul utilitar-aplicativ pe care candidații la admitere trebuie să îl parcurgă, elevii primind explicații despre executarea elementelor, baremul dar și penalizările pe care le pot primi pentru executarea incorectă a exercițiilor.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

La finalul activității, clasa a XI-a C a pregătit cu această ocazie un excercițiu de instrucție de front, spre încântarea celor prezenți, care i-au răsplătit cu aplauze.

Acțiunea a fost organizată cu sprijinul Biroului Informare Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Alba, ai cărui reprezentanți care le-au oferit oaspeților informații privind recrutarea pentru învățământul militar liceal.

sursă: Facebook - Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” Alba Iulia