Actualitate
FOTO: Ziua Porţilor Deschise la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia
Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” din Alba Iulia și-a deschis porțile, pe 1 martie, pentru a primi vizitatorii, mici și mari, părinți, bunici, copii, elevi și foști elevi, toți cei care au dorit să-i treacă pragul.
Evenimentul s-a adresat în special părinților care doresc să-și înscrie copiii în clasa pregătitoare, dar și actualilor preșcolari și tuturor celor dornici să vadă sau să revadă această școală.
Activitățile diverse au cuprins ateliere practice, în care elevii, împreună cu părinții sau individual au realizat diverse materiale (mărțișoare, pictură pe sticlă sau lut, modelaj), activități demonstrative interdisciplinare, experimente și expoziții cu lucrările micilor artiști, competiții sportive.
Elevii claselor a IV-a au colaborat în ”Carnavalul personajelor de povești”. Elevii din clasele a VIII-a au participat la proiectul de orientare școlară și profesională ”Meseria de părinte, părinți cu meserii” – în cadrul căruia au fost informați în legătură cu meserii în domeniul militar, medical, juridic sau antreprenoriat. Au participat la demonstraţii de prim ajutor, cu sprijinul SMURD, la competiții sportive etc. Corul ”Speranța” a întreținut atmosfera plăcută pe holurile școlii. Tot aici au fost organizate expoziții intitulate: ”Mesaje pentru viitor” – colaje, ”Toți elevii au talent”, ”Interculturalitate lingvistică”.
Pentru câteva ore, indiferent de vârstă, toți participanții au trăit experiența minunată de a fi elevi.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News