Mai multe fotografii ale artistului fotograf Vasile Sârb din Alba Iulia sunt expuse în aceste zile, în Bulgaria, la Centrul Cultural „Castelul” – Balcic.

Este vorba despre o expoziție realizată de artiștii Vasile Sârb și Simona-Teodora Roșca-Neacșu poate fi vizitată până pe data de 30 mai.

Publicitate

Conceptul expozițional reunește fotografia etnografică reconstitutivă a artistului Vasile Sărb, membru FIAP (Fédération Internationale de l’Art Photographique) și pictura pe sticlă realizată de Simona-Teodora Roșca-Neacșu, membru ICOM (International Council of Museums), într-un spațiu al contemplației și reflecției asupra identității culturale sud-est europene.

Expoziția prezintă 30 de fotografii din județul Alba, lucrări premiate la nivel național și international. Pentru Vasile Sârb fotografia devine și un mijloc de explorare vizuală a unor lucrări în mozaic din piatră naturală, realizate de studenți ai Secției de Artă Sacră din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Publicitate

În dialog cu fotografia, Simona-Teodora Roșca-Neacșu expune zece icoane pe sticlă din ciclul iconografic pictat pentru biserica „Sfânta Treime și Sfinții Martiri Brâncoveni” din Gherla, alături de ornamente brâncovenești inspirate din documente de cancelarie.