Fotoliul lui Mircea Hava și-a găsit primul vânător. Florin Roman: „Vreau să câştig Primăria în 2016!”
„Voi candida la europarlamentare în 2014 pentru că vreau să văd exact cum mă situez în preferințele electoratului din Alba Iulia, pentru cel mai important obiectiv, care sunt de fapt alegerile locale din 2016. Vreau ca PNL să obțină cele mai multe mandate de consilier în noul Consiliu Local. Când fac aceste afirmații mă bazez pe proiectele pe care le-am promis și pe care le-am dus la bun sfârșit. Mă bazez pe faptul că avem o organizație numeroasă. Nu sunt omul jumătăților de măsură, nu vin la Primăria Alba Iulia să fac figurație, intru în această luptă ca să câștig. Am demonstrat că sunt un om al marilor proiecte, fie că vorbesc de Primul Ghiozdan, care înseamnă 5.700 de ghiozdane pentru copiii care au început școala în anul 2013-2014, fie că vorbim de școala profesională germană sau de autostrada Sebeș-Turda. Primele două sunt materializate, la autostradă încep lucrările în primăvară și, spre supărarea unora, se pare că o vom inaugura în perioada campaniei electorale a alegerilor locale.
Florin Roman promite 2.500 de locuri de muncă în Alba Iulia în 2016-2020
„În mandatul meu de primar, în 2016-2020, îmi propun 2.500 de locuri de muncă la Alba Iulia prin deschiderea orașului pentru toți investitorii care vor să vină la Alba Iulia. Voi fi cel care va umbla după investitori, nu vor aștepta să ne caute ei. Poate dacă era mai multă deschidere, aveam și Tehnoplastul de la Cugir în municipiul Alba Iulia, pentru că ei aici au vrut să se instaleze în prima fază”, a declarat Roman.
Ce vrea să facă din 2016, de la Primărie
Obiectivele pe care este convins că le va duce la îndeplinire dacă va ajunge primar sunt o sală polivalentă, despre care spune că va fi inaugurată în ultimul său an de mandat și un teatru în Alba Iulia: „Mă interesează foarte mult să avem o sală polivalentă la Alba Iulia și o vom avea dacă voi fi ales primar. Îmi propun să finalizăm teatrul de care avem nevoie".
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (10)