Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO/VIDEO: 50 de edituri la Târgul de Carte ”Alba Transilvana”, spectacole de teatru pentru adulți și evenimente pentru copii. Programul


Publicat

 

IMG_20170516_120633Târgul de Carte ”Alba Transilvana” va ține primul plan al vieții culturale din Alba Iulia, la sfârșitul acestei săptămâni. Ediția a X-a a acestui eveniment va începe de vineri, 19 mai și va ține până duminică, 21 mai și va aduce în fața publicului 50 de edituri, 39 de standuri de expoziție, 67 de lansări de carte, o lansare de revistă, concerte și momente muzicale, spectacole pentru copii și adulți.

De asemenea, vizitatorii târgului vor putea vedea două spectacole de teatru pentru adulți, ”Butoiul cu fericire” și ”Vreau să fiu actriță” la care intrarea va fi  liberă. Evenimentul va avea și o secțiune pentru copii. Pe lângă standurile de carte dedicate copiilor, în program mai sunt 15 activități dedicate celor mici, plus un spectacol al Teatrului de Păpuși ”Prichindel”: Zulenka.

Târgul de carte are loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, dar unele evenimente se desfășoară la Muzeul Național al Unirii (parter și etaj), precum și în bibliobuzul Consiliului Județean care va fi parcat pe esplanada Casei de Cultură.

Costurile totale ale evenimentului se ridică la 120.000 de lei. Târgul de Carte Alba Transilvana este organizat de către Consiliul Județan Alba și Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga”.

În aceeași perioadă (19-21 mai), Consiliul Județean Alba în parteneriat cu Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga”, Uniunea Epigramiștilor din România și Asociația Umoriștilor ”Eugen Handelsman” Alba Iulia organizează și ediția a VIII-a a Festivalului Internațional de Literatură Umoristică și Grafică Satirică „Alb – Umor”, la care va participa, printre alții, caricaturistul Ștefan Popa-Popas. Evenimentul costă 20.000 de lei, finanțare asigurată de Consiliul Județean.

TÂRGUL DE CARTE ALBA TRANSILVANA 2017 / Festivalul Internaţional „Alb-Umor”

PROGRAMUL

Vineri, 19 mai 2017

Ora 10.00 Accesul publicului la Târgul de Carte „Alba Transilvana” 2017. Foaier, Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia

Ora 11.00 Mini concert – Fanfara „Augustin Bena” a Județului Alba. Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia

Ora 11.30 Festivitatea de deschidere oficială a Târgului de Carte „Alba Transilvana”, ediţia a X-a şi a Festivalului Internaţional „Alb-Umor”, ediţia a VIII-a. Cuvânt de bun venit: Ion Dumitrel – preşedinte al Consiliului Judeţean Alba, Mircea Hava – primar al municipiului Alba Iulia, Silvan Stâncel – manager al Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba. Foaier, Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia

Ora 11.45 Vizitarea târgului. Prezentarea editurilor participante. Foaier, Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia

Ora 12.00 Spectacol pentru copii: „Zulenka”.Teatru de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia

Lansare de carte: „Zulenka”. Esplanada/Sala de spectacol

Orele 12.00-19.00 Activităţi interactive pentru copii:

„Personajul care mă reprezintă”. Concurs de desene.

Cântec şi joc pentru copii. Activități interactive în limba engleză

Face painting cu Meda

Incursiune în lumea tridimensională: cărţile 3D

„Să descoperim cărţile cu sunete: Cei trei purceluşi, Frumoasa şi bestia”

„Lectură, joc şi candoare”. Atelier creativ. Embosare semne de carte

„O carte şi o jucărie pentru fiecare”. Schimb de cărţi ş i jucării la Bibliobuz.

„Fantezie şi culoare”. Desene pe asfalt

„Ghici ghicitoarea mea”. Concurs de ghicitori

„Născoceşte o poveste”. Şi tu poţi fi povestitor

„Poveştile prind viaţă” – teatru de păpuşi cu marionete

Bibliobuz/ Esplanada/ Sala de spectacol

Ateliere creative: personaje fantastice din basme. Concurs de pictură cu premii. Coordonator voluntar: Ana Pantea

Ora 12.30 „Interferenţe culturale”. Lansări și prezentări de carte

Academia Română. Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă. Ion Agârbiceanu, Opere, vol. 5-6. Colecţia Opere fundamentale. Ediţie îngrijită, notă asupra ediţiei, bibliografie, note şi comentarii, referinţe critice şi glosar de Ilie Rad. Invitați: Flavia Topan, Carmen Țâgșorean. Prezintă: Ilie Rad

Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina (Serbia). Costa Roșu, Adrian Negru, Bisericile ortodoxe românești din Banatul sârbesc, vol. II. Editura ICRV Zrenianin, Editura Fundației Novi Sad, Editura Altip, 2017. Invitat: Costa Roşu. Prezintă: Todor Ursu

Editura Centrului de Cultură „Augustin Bena”. Corespondența Ovidiu Bîrlea – Doina Blaga. Ediție îngrijită și adnotată de Andreea Buzaș; Prefață de Ilie Moise. Invitați:  Ilie Moise, Cornel Nistea, Alexandru Pal. Prezintă: Daniela Floroian

Editura Şcoala Ardeleană. Ion Simuț, Literaturile române postbelice. Invitat:  Ion Simuț. Prezintă: Vasile George Dâncu

Ora 14.00 Lansare de carte. Editura Ecou Transilvan. Vasile Lechinţan, Vasile Şt. Tutula – Oameni de seamă ai Societăţii Cultural Patriotice Avram Iancu din România. Invitați: Victor Bercea, Iosif Ionel Vesa. Prezintă: Nadia Fărcaș. Spaţiul de evenimente

Ora 14.00 Cuvinte pe portativ. Dialoguri literar-muzicale

Lansare de carte. Iosif Fiț, Solfegii și dicteuri, vol. 2. Editura Vertical Grafic. Prezintă: Iosif Fiț

Moment muzical. Micul pianist. Participă elevi ai Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia. Coordonator Dan Avram

Lansare de carte: Mircea  Borcan, Acrostihuri (Zoo-ghicitori). Editura Altip. Invitat: Mircea Borcan

Moment muzical: Corul Flori de Mai al Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia. Dirijor: Cristina Maria Florea; corepetitor: Elena Beșliu. Sala de spectacol

Ora 14.30 Lansări de carte. Editura Nomina

Marcel Seserman, Fii inteligent la matematică

Traian Parva Săsărman, Dragoste de toamnă târzie

Prezintă: Mircea Petean, Mircea Măluț, Traian Parva Săsărman

Ora 15.00 Să ne cunoaştem valorile. Proiect educaţional în parteneriat cu Colegiul Tehnic Apulum din Alba Iulia, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba,  Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia – Facultatea de Teologie Ortodoxă, Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, Radio Reîntregirea, Direcția Județeană de Tineret și Sport Alba, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Alba. Prezintă: Mariana Oţelea, Felicia Colda. Spaţiul de evenimente

Ora 16.00 Lansări de carte. Fundaţia Inter-Art Aiud

Stefan Balog, Încă o zi fără dimineaţă

Zoltan Balog, Ştefan Balog, Viziuni şi gânduri

Elena Cristea, Jocul Cuvintelor

Anca Sas, momentom

Invitați: Stefan Balog, Zoltan Balog, Elena Cristea, Anca Sas. Prezintă: Ioan Hădărig. Spaţiul de evenimente

Ora 16.30 Atelierul fanteziei: Tehnici moderne de desen cu Manuela Homănă, Palatul Copiilor Alba. Bibliobuz/Esplanada/ Sala de spectacol

Ora 17.00 Lansare de carte. Editura Tritonic

Lucian Dragoş Bogdan, Apărarea siciliană

Teodora Matei, Tot timpul din lume

Bogdan Hrib, Patimile doamnei ministru

Maria Ileană, Moştenirea străbunilor

Cezarina Anghilac, Cine doarme şi visează

Daniel Timariu, Tenebre. Cazul Laura

Invitați: Cezarina Anghilac, Teodora Matei, Maria Ileană, Daniel Timariu, Lucian Dragoş Bogdan. Prezintă: Bogdan Hrib. Spaţiul de evenimente

Ora 17.00 Expoziţie de sculptură şi instalaţii. Ştefan Balog, Requiem. Fundaţia Inter-Art Aiud

Recital de muzică. Daniel Avram și Școala de folk. Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia. Prezintă: Gabriel Rustoiu, Silvan Stâncel, Ioan Hădărig

Ora 17.30 Expoziţie de fotografie. Zoltan Balog, Viziuni şi gânduri/30 min. Fundaţia Inter-Art Aiud. Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia. Prezintă: Gabriel Rustoiu, Silvan Stâncel, Ioan Hădărig

Ora 19.00 Spectacol de teatru. Teatru de proiecte – Butoiul cu fericire/90 min. Regia: Ivona Boitan. Distribuţia: Magda Catone, Tiberiu Păun. Sala mare, Casa de Cultură a Sindicatelor

 

Sâmbătă, 20 mai

Orele 10.00-19.00 Activități interactive pentru copii:

Personajul care mă reprezintă. Concurs de desene

Cântec şi joc pentru copii. Activitati interactive in limba engleză

Face painting cu Meda

Incursiune în lumea tridimensională: cărţile 3D

Să descoperim cărţile cu sunete: Cei trei purceluş,Frumoasa şi  bestia

Lectură, joc şi candoare. Atelier creativ. Embosare semne de carte

O carte şi o jucarie pentru fiecare. Schimb de cărţi şi jucării la Bibliobuz.

Fantezie şi culoare. Desene pe asfalt

Ghici ghicitoarea mea. Concurs de ghicitori

Născoceşte o poveste. Şi tu poţi fi povestitor

Poveştile prind viaţă – teatru de păpuşi cu  marionete

Bibliobuz/Esplanada/ Sala de spectacol

Ateliere creative. Prsonaje fantastice din basme. Concurs de pictură cu premii. Coordonator voluntar: Ana Pantea

Ora 10.00 Moment Muzical. Şcoala de folk. Participă elevi de la Palatul Copiilor din Alba Iulia. Coordonator: Daniel Avram. Spaţiul de evenimente

Ora 10.30 Atelier creativ. Micii artişti. Coordonator: Simona Breaz. Esplanada/Sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor

Ora 10.45 Lansare de carte. Silviu Mihăilă, Zoe Dumitrescu-Buşulenga în conştiinţa critică a contemporanilor, Editura ASE. Invitat: Silviu Mihăilă. Prezintă: Diana Câmpan, Felicia Colda. Spaţiul de evenimente

Ora 11.30 Lansare de carte. Editura Nomina. Adriana Todoran, Aprofundare. Prezintă: Marcel Seserman. Spaţiul de evenimente

Ora 12.00 Festivalul Internaţional ALB-UMOR, ediţia a VIII-a. Gala laureaţilor. Premierea câştigătorilor.

Lecturi publice. Lansare de carte. Dorel Lazăr, Cuvinte rătăcite. Editura Emma Book

Ora 14.00 Salonul internațional de caricatură și grafică satirică. Invitat special: Ștefan POPA POPA’S. Spațiile expoziționale de la Poarta a III-a

Ora 14.00 Lansări de carte.

Varujan Vosganian, Copiii războiului, Editura Polirom

Daniel-Cristea Enache, Aproape liber, Editura Curtea Veche

Invitaţi: Varujan Vosganian, Daniel-Cristea Enache. Moderator: Cristina Smadea. Spaţiul de evenimente

Ora 15.00 Lansare de carte.

Liliana Corobca, Imperiul fetelor bătrâne, Editura Polirom

Liliana Corobca, Caiet de cenzor, Editura Polirom

Invitată: Liliana Corobca. Prezintă: Cristina Smadea. Spaţiul de evenimente

Ora 16.00 Lansări de carte. Editura Ars Longa

Hélène Dorion,  D’argile et de souffle / Despre lut şi suflare

Flavia Cosma, Cine ne sunt îngerii

Denis Emorine,  Valses tristes / Valsuri triste

Sonia Elvireanu, Umbrele curcubeului / Les ombres de l’arc-en-ciel

Alan Britt, Crossing the Walt Whitman bridge / Traversând podul Walt Whitman

Ghalia Khoja, Epifanie ugaritică

Hussein Habasch, Copaci cu chef

Prezintă: Rodica Chira, Sonia Elvireanu, Ieronim Muntean, Aurel Pantea,Christian Tămaş

Spaţiul de evenimente

Ora 17.00 Lansare de carte. Editura Ecou Transilvan. Ioana Heidel, Mi-a plăcut culoarea; Dincolo de orizont; Pe urmele unei românce din Gabon, Africa. Invitat: Ioana Heidel. Prezintă: Corina Corpodean, Nadia Fărcaş

Ora 17.30 Lansare de carte. Doina Ruşti, Mâţa Vinerii, Editura Polirom. Invitată: Doina Ruşti. Prezintă: Cristina Smadea. Spaţiul de evenimente

Ora 19.00 Cronica Ospăţului din Bălgrad. Prezentare de ceaslov, cu meterhanea şi cofeturi turceşti; multumult (din Ţara Românească): clucer – Torsan bey (scrib şi trâmbiţă), vistiernic – Gherghel bey (ambianţă electrică domnească), chelar – Achim bey (tambur-major).

Venim spre domniile voastre de peste munţi. Din plaiurile Munteniei, aducem tolba plină cu buchi şi răsunări ca la Stambul. Desprindem luna de pe cer şi-o feliem în două, alături de zaharicalele sultanilor demult apuşi Marius, Vasile şi Călin: cântăm, citim. Voi: ascultați şi gustaţi. Spaţiul de evenimente

Duminică, 21 mai

Bibliobuz/Esplanada/ Sala de spectacol

Orele 10.00-17.00 Activități interactive pentru copii

Personajul care mă reprezintă. Concurs de desene

Cântec şi joc pentru copii. Activitati interactive in limba engleză

Face painting cu Meda

Incursiune în lumea tridimensională: cărţile 3D

Să descoperim cărţile cu sunete: Cei trei purceluş,Frumoasa şi  bestia

Lectură, joc şi candoare. Atelier creativ. Embosare semne de carte

O carte şi o jucărie pentru fiecare. Schimb de cărţi şi jucării la Bibliobuz.

Fantezie şi culoare. Desene pe asfalt

Ghici ghicitoarea mea. Concurs de ghicitori

Născoceşte o poveste. Şi tu poţi fi povestitor

Poveştile prind viaţă –  teatru de păpuşi cu marionete

Ateliere creative: personaje fantastice din basme. Concurs de pictură cu premii. Coordonator voluntar: Ana Pantea

Ora 10:00 Minirecital folk. Grupul Primavera. Coordonator: Marinela Popa. Spaţiul de evenimente

Ora 10.30 „Vreau să joc”. Decernarea premiilor concursului de artă plastică pe motive blagiene. Participă elevi ai Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia. Prezintă: Cristina Smadea. Spaţiul de evenimente

Ora 11.00 Lansări de carte. Editura Eikon

Emilia Ivancu, Noaptea în care focurile vor arde până la capăt

Eduard Dorneanu,  Mălini,  vol. 1 și 2, Departe de Troia, Sublimare

Prezintă: Vianu Mureșan, Valentin Ajder

Ora 11.30 Lansări de carte

Valeriu Câmpeanu, Lumini peste timp, poeme aforistice

Valeriu Câmpeanu, Drumul regăsirilor/Voyageur sur le chemin des retrouvailles,  poeme aforistice, ediție bilingvă română/franceză; traducător Paula Romanescu

Invitați: Christian Tămaș, Brândușa Tămaș, Valeriu Câmpeanu

Prezintă: Aurel Pantea

Ora 12.00 Scriitori din judeţul Alba. Lansări şi prezentări de cărţi şi reviste

Cornel Nistea, Însemnări critice. Editura MoldoTip

Filiala Alba- Hunedoara a U.S.R, Dicționar –almanah literar. Editura MoldoTip

Mircea Stâncel, Cartea speranțelor disperate Editura MoldoTip. Prezintă: Aurel Pantea, Cornel Nistea, Mircea Stâncel

Dorin Oaidă, Istoria trăită. Editura Grinta. Prezintă: Dorin Oaidă

Mircea Borcan, Discurs asupra literei a; Esoterice; Tatuaje cu dame de pică; Hemografii. Prezintă: Aurel Pantea, Elena Anghel

Ironim Munteanu, Între Apollo şi Dionysos, Editura Grinta. Prezintă: Sonia Elvireanu

Rodica Braga, Timp în derivă; Vară de sidef. Editura Ideea Europeană. Invitați: Rodica Braga, Mircea Braga. Prezintă: Sonia Elvireanu

Gheorghe Dăncilă, Erotycon, Editura Unirea. Prezintă: Felicia Colda

Vasile Remete, Lirica Magna. Ediție bilingvă română-spaniolă. Prezintă: Ion Todor

Revista „Alba Iulia Cultural”, nr. 5/2017. Prezintă: Vasile Remete, Ion Todor

Spaţiul de evenimente

Ora 13.00 Cartea care te cucereşte. Premierea câştigătorilor concursului de eseuri adresat elevilor din municipiul Alba Iulia (cls. III-XII). Esplanada/Sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor

Ora 14.00 Lansări de carte. Editura Princeps Edit

August Scriban, Dicţionarul limbii române (etimologii, înţelesuri, exemple, citate, arhaisme, neologisme, provincialisme). Prezintă: Aurel Pantea şi Daniel Corbu

Daniel Corbu – Januvia – Romanul ascezei

Aurelian Silvestru – Mersul pe apă (Colecţia ”Ediţii Critice”). Prezintă: Ion Mărgineanu şi Daniel Corbu

Patrimoniul poetic naţional. Prezentarea Colecţiei de audiobookuri. „Mari Poeţi, Mari Opere, Mari Actori”. Prezintă: Filomena Corbu

Spaţiul de evenimente

Ora 14.30 Lansare de carte

Anca Sîrghie, Radu Stanca. Evocări și interpretări în evantai, Editura  Tehno Media

Anca Sîrghie, Lucian Blaga și ultima lui muză, Editura  Tehno Media. Invitat: Anca Sîrghie. Prezintă: Antonia Bodea

Ora 15.30 Editura Şcoala Ardeleană. Lansare de carte. Lucian Loiș, Octavia Loiș, Tridimensional. Invitați:Octavia Loiș, Lucian Loiș. Prezintă: Felicia Colda, Vasile George Dâncu

Ora 16.30 Lansări de carte interactive.

Editura Eikon în dialog cu LecturAlba – Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Manuela Sanda Băcăoanu, Între pământ și cer pe Camino de Santiago; Când soarele răsare la apus

Bogdan Popoveniuc, Filosofia singularităţii – Creierul global, o etică a gândirii fără om

Dr. Nicu Ioniță, Experimentul Pitești – Spălarea creierului și reeducarea prin tortură în România comunistă / Pitești experiment –Brainwashing and Re-Education through Torture in Communist Romania

Sorin Borza, Modernitatea ratată. Gândirea fără public și stăpânul fără chip

Ștefan Vianu, Existenţă și Idee

Nicolae Turcan, Apologia după sfârșitul metafizicii –Teologie și fenomenologie la Jean-Luc Marion

Plotin: despre nemurirea sufletului, traducere din greacă și interpretare de Dan Tomuleț

Vianu Mureșan, Autoportrete în oglinzile cărţilor; Pavese – omul jignit

Invitați: Manuela Sanda Băcăoanu, Georgeta Orian, Dan Tomuleț, Vianu Mureșan. Moderator: Valentin Ajder

Ora 18.00 Închiderea oficială a ediţiei a X-a a Târgului de carte „Alba Transilvana”

EPILOG

Ora 18.00 „Vreau să fiu actriţă”, recital susţinut de actriţa Anca Sigartău cu acompaniament de pian susţinut de Marcel Stănciucu

QB Lounge – Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EVENIMENT

ASTĂZI: Salonul Național de Artă dedicat Zilei Europei, la Galeria de Artă din Alba Iulia

Publicat

La Galeria de Artă din Alba Iulia are loc joi, 6 mai, începând cu ora 17:00, vernisajul expoziției – Salonul Național de Artă dedicat Zilei Europei. În cadrul evenimentului vor expune lucrări un număr de zece artiști. 

Expoziția va putea fi admirată la Galeria de Artă din Alba Iulia, aflată pe strada 1 Decembrie 1918, bloc M9 parter, până în data de 25 mai.

În cadrul acesteia pot fi admirate lucrări semnate de:

  • Livia Maria Moldovan
  • Victor Apostu
  • Adela Kostyal
  • Tereza Popa
  • Ileana Muntean
  • Thu Ha
  • Livia Cezara
  • Daniela Peleogianni
  • Cătălin Muntean
  • Traian Mârza

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

ITM Alba: Amenzi de 10.000 de lei și cinci avertismente date de inspectori, după controale la firme din județ

Publicat

Inspectorii de muncă din Alba au dat amenzi de 10.000 de lei, în urma controalelor derulate săptămâna trecută la firme din județ.

În perioada 26 – 29 aprilie, în domeniul relaţiilor de muncă au fost verificate 16 de firme, cu un număr total de 510 de salariați. Au fost depistate 29 de nereguli și date 4 sancțiuni, respectiv trei avertismente și o amendă în cuantum de 2.000 de lei.

Principalele deficienţe stabilite în controale:

  • netransmiterea în termenul legal a elementelor referitoare la încadrarea în muncă a salariaților;
  • neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă, anuale;
  • neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
  • neconducerea corectă a evidenţei timpului lucrat;
  • netransmiterea în termenul legal în Revisal a modificărilor intervenite în executarea contractelor individuale de muncă;

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost verificați 4 de angajatori și găsite 4 nereguli. Inspectorii au aplicat 2 avertismente și 2 amenzi în valoare de 8.000 de lei.

Principalele deficienţe stabilite în controale:

  • lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
  • lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
  • lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
  • lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
  • organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
  • lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
  • desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Turul României la ciclism începe în 31 august. Traseul include și obiective din județul Alba

Publicat

Federația Română de Ciclism a anunțat miercuri că „Turul României”, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism din sud-estul Europei și cel mai important eveniment ciclist internațional din țară în acest an, se va desfășura în perioada 31 august – 5 septembrie, pe un traseu de peste 800 de km.

Acesta include și obiective din județul Alba.

Potrivit organizatorilor, Federația Română de Ciclism, alături de Ministerul Tineretului și Sportului, cea de-a 54-a ediție a competiției își propune să alinieze la start aproximativ 120 de cicliști, pe un traseu nou pentru Turul României, care evidențiază monumente istorice ale României.

Plutonul va avea de parcurs un traseu de peste 800 km, trecând pe lângă câteva dintre cele mai impresionante monumente istorice ale țării, precum Cetatea Devei, cetatea Sarmizegetusa Regia, castelul Corvinilor, Cetatea Făgărașului, castelul Bran, Cetatea dacică de la Căpâlna, dar și câteva dintre cele mai renumite biserici fortificate din Transilvania.

Turul României va debuta și în acest an cu o cursă-prolog în Timișoara, pe data de 31 august, aceasta fiind urmată de 5 etape:

Etapa 1 (1 septembrie): Timișoara – Lugoj Caransebeș – Hațeg – Hunedoara – Deva
Etapa 2 (2 septembrie): Deva – Orăștie – Sebeș – Poiana Sibiului – Gura Râului – Păltiniș
Etapa 3 (3 septembrie): Sibiu – Agnita – Făgăraș – Poiana Mărului – Zărnești – Bran – Brașov
Etapa 4 (4 septembrie): Brașov – Cheia – Ploiești – București
Etapa 5 (5 septembrie): circuit în București

Potrivit organizatorilor, configurația traseului din acest an reprezintă o premieră pentru Turul României, cea mai așteptată etapă fiind cea din 2 septembrie, aceasta fiind desemnată și Etapa Regină, cel mai dificil traseu prin prisma cățărărilor spre Păltiniș.

În ceea ce privește echipele participante, Federația Română de Ciclism estimează un număr de circa 20 de echipe prezente la Turul României, printre cele care și-au exprimat deja interesul fiind și Bardiani CSF Faizanè (Italia), Delko (Franța, echipă din care face parte și Eduard Grosu, campionul Turului României 2020), Felbermayr – Simplon Wels (Austria) și Wildlife Generation Pro Cycling (SUA, echipă din care face parte și ciclistul român Serghei Țvetcov).

Asemenea altor competiții cicliste europene care își continuă tradiția – Turul Italiei, Turul Franței etc., și Turul României va fi organizat anul acesta respectând un set de reguli stricte privind măsurile sanitare redactat în concordanță cu reglementările Uniunii Cicliste Internaționale, Guvernului României și Ministerului Sănătății.

 

Citeste mai mult
Publicitate

CUGIR

Peste 3,6 kilometri de străzi din orașul Cugir vor fi reabilitate și modernizate. Valoarea investiției

Publicat

Mai multe străzi din orașul Cugir urmează să fie reabilitate, printr-o investiție de peste 5,8 milioane de lei.

Lungimea totală a infrastructurii rutiere și pietonale care urmează să fie modernizată este de peste 3,6 kilometri.

În cadrul proiectului se vor executa, de asemenea, lucrări de amenajare a unor spații verzi, de canalizație, de evacuare a apelor pluviale. 

Primăria Cugir a lansat miercuri în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o licitație pentru servicii de proiectare tehnică și execuție lucrări în cadrul proiectului „Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată școlii Iosif Pervain”, respectiv „Modernizare străzi arondate Școlii Iosif Pervain – Cugir”.

Valoarea totală estimată este de 5.816.341,31 de lei, fără TVA. 

Prin realizarea acestui proiect, se urmărește să se asigure accesibilizarea unor zone cu potețial la nivel de regiune, unde condițiile economice au împiedicat dezvoltarea regională, economisirea timpului și a carburanților și reducerea costurilor de operare a autovehiculelor.

Investiția cuprinde modernizarea infrastructurii rutiere pe o lungime totală de 3.651 m, inclusiv a infrastructurii destinate traficului pietonilor.

Pe lângă necesitatea rezolvării problemelor de natură socio-economică, dezvoltarea durabilă şi creşterea standardelor de viaţă în cadrul orasului Cugir sunt dependente inclusiv de îmbunătăţirea ofertei educaţionale, nivelul de educație mai ridicat al populației fiind o condiție esențială pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, de oferirea unor posibilităţi de petrecere a unui timp liber de calitate, de îmbunătățirea condițiilor de locuire pentru grupurile vulnerabile, dar şi de îmbunătăţirea calităţii şi a aspectului infastructurii publice urbane.

Concret, prin proiect se vor implementa următoarele măsuri:

1. Lucrări de modernizare pe următoarele străzi (în lungime totală de 3.651 de metri): strada Ștefan Octavian Iosif (357 mp), strada 8 Martie (773 mp), strada Zorilor (1.794 mp), strada 1 Iunie (529 mp), strada Arieșului tr. 1 (290 mp), strada Arieșului tr. 2 (440 mp), strada George Enescu (1.551 mp), strada Mihai Eminescu (285 mp), strada Scăunel (966 mp), strada Simion Bărnuțiu (6.516 mp), strada Bradului tr. 1 (428 mp), strada Bradului tr. 2 (448 mp). Suprafața totală supusă reabilitării este de 14.377 mp.

2. Construire / extindere / modernizare / reabilitare trotuare în suprafață totală de 9.840 mp. Vor fi vizate trotuarele de pe aceleași străzi pe care se va reabilita carosabilul.

3. Spații verzi construite / extinse / modernizate / reabilitate în suprafață de 6.694 mp. Vor fi vizate spațiile verzi de pe următoarele străzi: strada Simion Bărnuțiu (1.873 mp), strada Ștefan Octavian Iosif (206 mp), strada Arieșului tr. 1 (113 mp), strada Arieșului tr. 2 (170 mp), strada Scăunel (1.533 mp), strada 8 Martie (1.372 mp), strada George Enescu (336 mp), strada Zorilor (1.090 mp).

Amenajarea spațiilor verzi adiacente se va face prin delimitarea de partea carosabilă cu borduri de beton.

4. Evacuarea apelor pluviale – lungimea canalizării pluviale va fi de 3.247 mp și se amenajează pe străzile: strada Ștefan Octavian Iosif (87 m), strada 8 Martie (172 m), strada Zorilor (315 m), strada 1 Iunie (175 m), strada Arieșului tr. 1 (241 m), strada Scăunel (480 m), strada Simion Bărnuțiu (1.557 m), strada Bradului tr. 1 (77 m), strada Bradului tr. 2 (149 m).

5. Lucrări de canalizație în lungime totală de 3.651 m

6. Lungimea rețelei de alimentare cu apă este de 1.124 m

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate