FOTO-VIDEO: Peste 200 de persoane au protestat la Alba Iulia împotriva proiectului minier de la Roşia Montană
Începând cu ora 17.00, oamenii s-au adunat în faţa Cinematografului Dacia din Alba Iulia, cu mic cu mare, pentru a protesta împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană. Aceștia au venit cu pancarte pe care erau scrise mesaje precum, „Vreau să beau apă, nu cianură”, „RMGC minte”, „ Vrem proiecte durabile, nu acceptăm poluarea”, „Roșia Montană nu e de vânzare”, „Bunicii la război, părinții la revoluție, este rândul nostru”. Mesajul care a stat tot timpul la loc de cinste în fața protestatarilor a fost: „Opriți proiectul minier de la Roșia Montană!”.
Timp de două ore, protestatarii care scandau „Uniți, salvăm Roșia Montană” au reușit să-i convingă și pe simplii cetățeni, care îi priveau de pe margine să li se alăture. Astfel că s-au adunat peste 200 de participanți la manifestarea care s-a desfăşurat pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia, pentru a salva „apa, solul și viitorul”.
Protestul s-a desfăşurat fără incidente, potrivit jandarmilor care au asigurat ordinea în cadrul manifestării, respectând atribuţiile cu profesionalitate.
Proteste pentru împotriva exploatării de la Roşia Montană au fost anunţate în mai multe orașe din țară, începând cu ora 17.00, precum București, Timișoara, Iași, Cluj, Brașov, Galați, Constanța, Arad și altele.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (14)