Connect with us
Advertisement

Eveniment

Fumatul interzis în scările de bloc, holuri și lifturi. Ce amenzi prevede noua lege și ce obligații au asociațiile de proprietari

Publicat

Fumatul este interzis în toate spațiile publice și în spațiile comune, inclusiv lifturi, scări de bloc, holuri și alte locuri utilizate în comun, potrivit noii legislații care a intrat în vigoare.

Încălcarea acestor norme aduce amenzi de până la 500 de lei. Dacă este vorba despre companii care încalcă legislația, amenzile ajung la 15.000 de lei. 

Noua legislație interzice categoric fumatul în toate spațiile publice închise, inclusiv în blocuri. Astfel, fumatul pe holuri, în lifturi sau în orice alt spațiu comun al blocului este strict interzis și se pedepsește cu amenzi substanțiale.

  • Se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. De la prezentele prevederi fac excepție spațiile de deținere în care sunt cazate persoanele private de libertate – legea 349 actualizată.

Fumatul este posibil doar afară și doar în spațiile special amenajate pentru acest lucru după niște reguli care presupun să fie delimitate și să nu afecteze vecinii.

Locurile de fumat din exteriorul blocurilor trebuie amenajate de asociațiile de locatari.

Și fumatul la locurile de joacă pentru copii este strict interzis de legislație. O țigară aprinsă în spațiile destinate copiilor poate aduce o amendă de la 100 la 500 de lei.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoane împuternicite în acest sens de către Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, de către reprezentanți ai poliției locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement