Connect with us
Advertisement

Actualitate

Funcţionarii publici pot fi suspendați pe timpul unei cercetări administrative. Decizie la CCR

Publicat

Judecătorii Curții Constituționale au decis, marţi, că este constituțional articolul din statutul funcționarilor publici care prevede că le vor înceta raporturile de serviciu, în perioada cercetării administrative, dacă prin poziţia pe care o au pot influența cercetarea.

„În ziua de 27 martie 2018, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituția României, al art.11 alin.(1) lit.d) și al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcționarea Curții Constituţionale, a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.94 alin.(1) lit.n) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, având următorul conținut: „(1) Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații: (…) n) pe perioada cercetării administrative, în situația în care funcționarul public care a săvârșit o abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină”.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici sunt neconstituţionale.

Curtea a reţinut că, pe de o parte, măsura suspendării raportului de serviciu nu poate opera decât în cazul îndeplinirii condiției influențării cercetării administrative, de către funcționarul public implicat, însă, pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor imperative cuprinse în art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influenţa cercetarea sau, după caz, de a dispune mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri a autorităţii ori instituţiei publice. Din acest punct de vedere, prevederile legale criticate sunt în contradicţie cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii şi care impun obligaţia ca normele adoptate să fie precise, clare şi previzibile. De asemenea, în aceste condiţii, măsura suspendării de drept a raportului de muncă al funcţionarului public, în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, este o măsură excesivă, lipsită de obiectivitate și temeinicie, ducând la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între drepturile și interesele în concurs, și anume dreptul la muncă al funcţionarului public și dreptul autorității/instituției publice de a lua măsurile necesare unei bune desfășurări a cercetării disciplinare.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Tribunalului Timiș – Secția de contencios administrativ şi fiscal,” potrivit comunicatului CCR.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement