Trei bărbați din județul Bacău au fost reținuti de polițiștii din Sebeș, pentru furt de catalizatoare de la autoturisme parcate în municipiu.

Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, 16 iulie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au identificat 3 bărbați, de 23, 25 și 37 de ani, din județul Bacău, care sunt bănuiți de furtul a patru catalizatoare și a unei baterii auto, de pe autoturisme parcate pe raza municipiului Sebeș, fapte sesizate poliției la data de 4 aprilie 2022.

Publicitate

Față de cei trei bărbați, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii lor activități infracționale, potrivit IPJ Alba.