Connect with us
Advertisement

Eveniment

Gabriel Pleșa se întoarce în PNL. Anunțul oficial al primarului din Alba Iulia: ”Drumul meu continuă alături de PNL”

Publicat

Gabriel Pleșa se întoarce în PNL. Acesta a postat pe contul său de Facebook un mesaj și o fotografie în care apare alături de liderii naționali și locali ai liberalilor, printre care și Mircea Hava și Ion Dumitrel. 

Pleșa recunoaște deschis că revine în PNL: ”Pentru întreg municipiul, drumul meu continuă alături de PNL”.

”Când ai ocazia să te întorci la rădăcini, la matca în care te-ai format ca om politic, nu poate fi vorba de traseism, ci de o alegere înțeleaptă, cea de a reîntregi și întări o echipă care, trecând peste orgolii și asumându-și erorile din trecut, poate performa mai bine ca oricare alta!

Dincolo de opțiunea personală și de firescul deciziei de astăzi, asta din punct de vedere afectiv și doctrinar, a contat, în proporție covârșitoare, și mesajul venit din partea albaiulienilor.
Alba Iulia este un municipiu de dreapta.

Așa a fost și trebuie să fie în continuare, iar o majoritate puternică, consolidată în rândul Partidului Național Liberal, este garanția unui ritm de dezvoltare edilitară mult mai alert.

Dovedit, de altfel, la nivelul județului, de către domnul președinte Ion Dumitrel.

Îmi doresc același lucru pentru Alba Iulia, aceeași susținere, implicare și viteză de implementare și pentru toate proiectele de importanță majoră pentru municipiul nostru.

„Unirea face puterea!” și, vă spun cu toată sinceritatea, realitatea acestor 3 ani de mandat mi-a arătat că oricât de muncitor, bine pregătit și bine intenționat ar fi un edil, în lipsa susținerii unei familii politice puternice, orice demers este infinit mai greu de dus la bun sfârșit.

Energia irosită până mai ieri, pentru a destabiliza și zădărnici eforturile administrației pe care o conduc, va fi, începând de astăzi, canalizată spre îndeplinirea obiectivelor actuale și viitoare.

Sunt convins că împreună cu președintele CJ Alba vom găsi cele mai bune soluții pentru accelerarea dezvoltării municipiului Alba Iulia, pe toate planurile.

Iar echipă înseamnă și majoritate în consiliul local, unul care să facă administrație, nu doar politică!

Pentru toate aceste considerente, astăzi am convenit această poziție și cu conducerea centrală a PNL.

Îi mulțumesc cu această ocazie deputatului Florin Roman, cel care m-a sprijinit în luarea acestei decizii.

Sunt conștient că această schimbare îmi va atrage și antipatii, dar, din fericire, pe acelea le voi suporta doar eu, nu întreaga comunitate!

Pentru ea, pentru oraș, pentru întreg municipiul, drumul meu continuă alături de PNL.

Colegilor din USR, celor care au muncit alături de mine pentru Alba Iulia, care au dat dovadă de profesionalism și care au pus mereu interesul comunității înaintea celui personal ori de partid, le mulțumesc!

Nimic nu am realizat singur, nu fără aportul și sprijinul lor, echipa din spatele echipei. Pentru calitatea lor umană garantez oricând și știu că Alba Iulia îi va avea în continuare alături.

Dumnezeu să binecuvânteze Alba Iulia!”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

4 Comentarii

4 Comentarii

  1. X

    luni, 11.12.2023 at 11:19

    Chiar mă bucur că revii în PNL!La ce scor are partidul în județ, cu siguranță nu vei mai fi primar.

  2. pilu

    luni, 11.12.2023 at 12:15

    Nici măcar nu -ţi pot spune că eşti un om de cacao, mai rău,după ce ai fugit mişeleşte la USR şi ai căştigat cu ajutorul lor, te duci înapoi să dai mâna cu Haţegan, care te-a făcut în toate felurile.Ai coloana vertebrală ca şi picioarele, curbată rău. Fripturistule,ai pierdut o groază de voturi, şi vei mai pierde. Am un gust amar când văd asemenea specii duplicitare.Ai pus-o.

  3. Unul

    luni, 11.12.2023 at 14:42

    Bravo dom’le primar. Ai reușit să te crăcănezi și mai mult și ai nimerit ușa din dos penelee după ce ai încercat clanța la aia, din față, pesedee și roșie. Bine că ai priceput culorile. Buuuun. Acuș o să pricepi și cum o să pierzi alegerile locale. Adio și n-am cuvinte !

  4. Petru

    luni, 11.12.2023 at 14:48

    ȘOARECI, MADE IN ROMANIA ! Rușine vouă !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement