Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Gabriel Rotaru revine pe teren. Fostul antrenor-jucător al Unirii a semnat cu Europa Alba Iulia. Rotaru: ”Nu consider că e un pas înapoi”


Publicat

Europa Alba Iulia a dat lovitura pe piața transferurilor. După ce, în turul actualului sezon, au avut mai mult de suferit din lipsa unui portar, șefii clubului s-au orientat rapid, iar noul goalkeeper al echipei de Liga a IV-a este Gabriel Rotaru (41 de ani), fostul portar și antrenor al Unirii Alba Iulia.

Plecat în  luna august a anului precedent de la Unirea Alba Iulia, Rotaru este decis să revină între buturi, în tricoul echipei Europa Alba Iulia, acesta fiind cu siguranță cel mai important transfer de la nivelul ligii a IV-a până în acest moment. Gabriel Rotaru a ajuns la o înțelegere cu  oficialii „Europei”, iar portarul nu s-a gândit nici un minut la retragere. ”Nici nu m-am gândit la pauza asta. Pauza la mine e de un an de zile, nu de șase luni. Ca jucător vorbind, e un an de zile de când n-am mai jucat. Pentru mine nu a fost niciodată pas înapoi, indiferent unde am jucat. Cu ocazia transferului la Europa  am atins toate ligile de fotbal din România. Nu consider nici un pas înapoi”, a declarat Gabriel Rotaru, portar Europa Alba Iulia.

Chiar dacă nu a mai efectuat antrenamente de șase luni, portarul europenilor este în formă. Acesta nu a stat departe de sport în acest timp. ”La un portar, e ca mersul pe bicicletă, nu le poți uita, priza, alte chestii, o să fie nevoie de un pic de pregătire fizică, dar foarte puțin, pentru că eu am jucat mereu la sală. Vin cu gândul de a ajuta oamenii care s-au gândit la mine și s-au gândit să apeleze la serviciile mele. Sper să dau o mână de ajutor prin experiența mea, să promovăm. Sunt niște oameni serioși care chiar vor să facă, nu doar să vorbească și am eu plăcerea asta să joc fotbal, pentru că, dacă nu-mi plăcea fotbalul, nu mai acceptam să joc”, a mai spus Gabriel Rotaru.

De partea cealaltă, oficialii echipei din Liga a IV-a consideră benefic transferul efectuat în această pauză competițională. ”Pentru Europa înseamnă foarte mult, e un portar cu experiență, portarul face 40% din echipă. Pentru noi Rotaru a fost o țintă mai veche, dar am reușit acum să concretizăm transferul”, a declarat Liviu Coacăză, vicepreședinte Europa Alba Iulia.

Gabriel Rotaru reprezintă al patrulea transfer pentru Europa Alba Iulia. În această iarnă, la echipa din Liga a IV-a a mai fost aduşi trei jucători: Cecălăcean, Andrea și Gherman.

Conducătorii „Europei” au mărturisit că intenționează să mai aducă un jucător experimentat, care a evoluat și el în ligile superioare.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

1 Comentariu

1 Comment

  1. cica transfer

    sâmbătă, 18.02.2012 at 10:57

    V-ati tras un nou antrenor . Portar de conjunctura poate. Domnul ALIN cred ca simte asta.Dar ce sa faca nu i-a cunoscut pe acesti oameni dinainte,doar daca credea ce spuneau ceilalti care au trecut pe acolo si au fost umiliti. Se aude ca actualul antrenor nu prea tine vestiarul. E degringolada mare prin cabina. Zvonuri doar , dar eu cred in zvonuri,fum fara foc cam greu , asa ca vom vedea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EVENIMENT

ACCIDENT la ieșirea din Alba Iulia spre Sebeș. Trei autovehicule implicate. TRAFIC BLOCAT

Publicat

Un accident rutier a avut loc luni, 8 martie, în jurul orei 9.00, pe DN 1, la ieșirea din Alba Iulia spre Sebeș. Potrivit primelor informații în accident au fost implicate 3 autovehicule. 

Accidentul s-a produs în zona podului peste râul Mureș. Pompierii din Alba Iulia intervin cu o autospecială și o ambulanță SMURD.

Reprezentații IPJ Alba au mai transmis că în urma accidentului ar fi rezultat o victimă. Pompierii ajunși la fața locului au confirmat că în urma accidentului a rezultat o victimă, neîncarcerată și care era conștientă.

Acțiunea este în dinamică, revenim cu informații.

 

Citeste mai mult
Publicitate

ECONOMIE

Dinamic Exclusiv Auto – noul partener service Toyota din Alba Iulia (P)

Publicat

Începând cu luna februarie 2021, Exclusiv Auto a devenit oficial, partener service autorizat pentru marca Toyota în județul Alba, obținând certificarea importatorului Toyota România pentru reparații service.

Exclusiv Auto este o companie cu o experiență de peste 13 ani în domeniul auto din județele Constanța și Alba Iulia, experiență care ne-a ajutat să tratăm cu profesionalism fiecare marcă nou venită în portofoliul nostru. Businessul este foarte bine pregătit pentru partea de after sales, service-ul fiind dotat cu aparatură nouă, de ultima generație.

Serviciile noastre sunt construite pe baza nevoilor diverse ale clienților. Indiferent de situație, identificăm întotdeauna opțiunile potrivite și ne ajutăm clienții să aleagă cea mai bună soluție. Profesionalismul echipei este demonstrat de rezultate, numărul clienților devenind tot mai mare, crescând de la an la an.

Exclusiv Auto anunță totodată că, începând cu 1 februarie 2021, domnul Sorin Alion este noul Director General în cadrul Exclusiv Auto Alba Iulia. Experiența sa de peste 20 de ani în domeniul auto acoperă departamente diverse, incluzând vânzări, service sau dezvoltarea rețelei la importatori sau dealeri.

“Am preluat aceasta funcție cu mult entuziasm la începutul lunii februarie 2021, in plină criză sanitară ce pune la grea încercare normalitatea din piața auto și în general în societate. Perioada plină de provocări, care a reprezentat și reîntoarcerea mea la brandul care mi-a marcat cariera, este totodată și o perioadă plină de oportunități pentru grupul Exclusiv Auto. Compania a decis să investească și sa pună la dispoziția clienților din Alba Iulia, în prima faza, un service modern aliniat la ultimele standarde Toyota. În cea de-a doua etapă ne pregătim să devenim și distribuitor Toyota care va fi parte a celui mai mare proiect auto din Alba Iulia, centru de retail auto Exclusiv Auto, ce va reuni într-un singur loc șase showroom-uri de marcă cu cele mai puternice branduri auto ale momentului.

Clientul s-a aflat întotdeauna în atenƫia mea şi doresc să vă asigur că orice solicitare sau sugestie va fi tratată constructiv şi considerată oportunitate de dezvoltare de către echipa noastră.” – a declarat Sorin Alion, Director General Exclusiv Auto Alba Iulia.

Posesorii mărcii Toyota sunt așteptați la sediul Exclusiv Auto din Alba Iulia, Strada Alexandru Ioan Cuza, nr 40, pentru a beneficia de calitatea serviciilor noastre complete: mecanică, electrică, lucrări garanție și reparații daune, dar și de prețuri și pachete de service foarte avantajoase!

Exclusiv Auto este dealer și service autorizat în județele Constanța și Alba Iulia pentru brandurile auto: Jaguar, Land Rover, Volvo, Mitsubishi, Hyundai, Subaru, ŠKODA, Seat, Volkswagen, Volkswagen Autovehicule Comerciale și Das Welt Auto.

În Alba Iulia reprezentăm brandurile ŠKODA, Volkswagen Autovehicule Comerciale și Toyota.

Exclusiv Auto,

Str. A.I. Cuza nr 40, Alba Iulia

Tel: 0341.407.000

Email: service@albaiulia.toyota.ro

Site: https://www.toyota.ro/retailersite/ToyotaAlbaIulia/

www.exclusivauto.ro

Facebook: https://www.facebook.com/Toyota.ExclusivAuto

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Dan Barna, primul candidat pentru alegerile prezidențiale din 2024. ”Dacă acest guvern va performa, voi fi într-o poziție bună”

Publicat

Dan Barna, președintele USR-PLUS este primul politician care și-a anunțat intenția de a candida la președinția României. Barna devine astfel primul candidat pe listele alegerilor prezidențiale din anul 2024.

Alegeri prezidențiale 2024: Dan Barna, primul candidat pentru alegerile prezidențiale

Au fost anunțați deja primii candidați din cadrul alegerilor prezidențiale din 2024! Dan Barna fură startul și se pregătește intens pentru cursa acerbă care va urma peste trei ani.

Vicepremierul a declarat că primul pas este acela de a candida la președinția partidului rezultat din fuziunea USR-PLUS. Întrebat despre candidatura sa, oficialul a spus că va face asta „cum este și firesc”, într-un interviu pentru g4media.ro.

„USR-ul a ajuns la guvernare și sunt cel care a tras pentru asta, am reușit să facem acea alianță împreună cu colegii de la Plus și apoi să facem și fuziunea astfel încât să fim o forță relevantă în politica actuală.

Asta ne-a adus la guvernare și este un proiect în care cred, este un proiect pentru care am muncit foarte mult și este un proiect care consider că mai are perspectivă de creștere și dezvoltare și tocmai de aceea vreau să duc mai departe acest proiect”, a mai susținut acesta.

De asemenea, a declarat și că aceasta este o decizie pe care o să o ia cu colegii săi de partid la momentul apropiat evenimentului, iar dacă Guvernul în cauză va performa și va face acele reforme de care are nevoie și pe care le-a dorit este evident că va fi și acesta într-o poziție bună în ochii colegilor pentru candidatura la prezidențiale.

Barna: Dacă acest guvern va performa și eu voi fi într-o poziție bună pentru o candidatură la prezidențiale

Dan Barna, declarație despre canditatura la președinția USR PLUS: ”USR este un proiect pentru care am muncit foarte mult și este un proiect care consider că mai are perspectivă de creștere și dezvoltare și tocmai de aceea vreau să duc mai departe acest proiect. Deci da, voi candida la președinție cum e și firesc.”

Dan Barna, declarație despre candidatura la peședinția României: ”Dacă acest Guvern va performa și va face acele reforme de care avem nevoie și pe care le-am dorit, evident că și eu voi fi într-o poziție bună, în ochii colegilor, pentru o candidatură la prezidențiale.

Dacă acest guvern nu va performa și nu va obține rezultatele așteptate, evident că și șansele mele vor fi ceva mai reduse.”

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

VREMEA până în 5 aprilie. Temperaturi maxime și precipitații. Prognoza meteo în următoarele 4 săptămâni

Publicat

Vremea va fi în general frumoasă în următoarele patru săptămâni, cu temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat prognoza meteo până în 5 aprilie

Vezi și MESAJE de 8 MARTIE 2021: Cele mai frumoase urări pentru femeile din viața ta. Mamă, iubită sau colege

În județul Alba, temperaturile maxime vor varia între valori de 8 și 15 grade Celsius în zonele mai joase, respectiv între zero și 11 grade la munte.

Perioade cu ploi la șes și posibile ninsori la munte vor fi între 12 și 16 martie, respectiv 19-20 martie. Este posibil să ningă și în jurul datei de 1 aprilie.

Săptămâna 8-14 martie

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și local în cele centrale, iar în regiunile extracarpatice vor fi deficitare.

Săptămâna 15-21 martie

Temperatura medie a aerului va fi în general apropiată de cea normală pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicată în regiunile sudice și sud-estice.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, cu posibilitatea unui excedent local în regiunile sud-estice și vestice.

Săptămâna 22-28 martie

Temperaturile medii ale aerului vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în regiunile vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 29 martie – 5 aprilie

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

surse: meteoromania.ro, accuweather.com

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate