Connect with us
Advertisement

Administrație

GALERIE FOTO: Drumul de la ieșire din Alba Iulia înspre Cluj trebuie să fie gata în 22 iulie. Vezi stadiul lucrărilor

YouTube video

Publicat

Lucrările la drumul de la ieșire din Alba Iulia în direcția Cluj-Napoca trebuie să fie finalizate până în 22 iulie. Aceasta este declarația primarului Mircea Hava, prezent luni pe șantier, în zona Ambient. Acesta a precizat că, în cele trei luni care au mai rămas până la termen, pe șosea mai trebuie construite trei sensuri giratorii și pistele de biciclete.

Proiectul „Modernizare DN1 – E81 de la km 382+400 până la km 385+160 – strada Alexandru Ioan Cuza, inclusiv Podul peste râul Ampoi şi Pasajul peste CF Alba Iulia”, unul dintre cele cinci proiecte derulate de Primăria municipiului Alba Iulia în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a Municipiului Alba Iulia se află în stare avansată de execuţie. La fața locului s-au deplasat luni primarul Mircea Hava, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, poliția și echipa de proiect din cadrul Primăriei Municipiului Alba Iulia.

Trei sensuri giratorii vor fi construite în zona magazinului Ambient, a IPEC și la ieșire din Alba Iulia. Până în prezent au fost construite porțiuni din pistele de biciclete, iar între piste și șosea va fi gard verde. Până în 22 iulie, toată lucrarea va fi finalizată, a anunțat primarul Mircea Hava. Vedeți imagini mai jos galeria foto.

„Trebuie să le dăm posibilitatea celor care lucrează în aceste zone să aibă o intrare și o ieșire în condiții de siguranță. Sensul giratoriu de la ieșire din Alba Iulia îl construim tot noi, cu toate că nu este treaba noastră ci a țării, dar nu poți să ieși din oraș printre bălării. Așteptăm totuși să se încălzează mai bine ca să avem condiții. Urmează să mai fie turnat un strat de asfalt, dar asta se poate rezolva într-o săptămână. Noi am venit pentru problemele legate de sensurile giratorii pentru că este o chestiune de siguranță a circulației. Foarte multă lume întreabă de ce punem gardul acela verde. Aceasta este o șosea cu 4 benzi iar pe margine sunt piste de biciclete. Este o cerință de protecție. Ferească Dumnezeu de ceva rău!”, a explicat primarul Mircea Hava.

Valoarea acestui proiect se apropie de 20 de milioane de lei, contractul a fost semnat în octombrie 2011, iar lucrările au început în luna martie a anului 2012.

FOTO: Cosmin NISTOR

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

5 Comentarii

5 Comentarii

  1. michelangelo

    marți, 23.04.2013 at 00:02

    daca tot e sosea rapida poate se mareste si viteza la cel putin 70km/h

    • Dan

      marți, 23.04.2013 at 09:51

      Normal asa ar trebui sa faca, dar avand in vedere sensurile giratorii care vor fi facute, nu prea va mai arata a sosea de mare viteza.
      Unde mai pui si faptul ca pe primele benzi de circulatie al fiecarui sens de mers deja sunt parcate masini incat nu poti face nicio depasire. Si asa se intampla de fiecare data cand se lateste vreun drum in tara asta pt. fluidizarea traficului.

  2. eu

    marți, 23.04.2013 at 09:09

    …sosea de 4 benzi ..care va fi sugrumata de cele 2 sensuri giratorii la ambient si IPEC … 🙂

  3. haiducu

    marți, 23.04.2013 at 10:56

    E normal, sunteti in localitate! 50 km/ ora … maxim!
    Zevzeci!

  4. PATRAULEA

    marți, 23.04.2013 at 23:09

    EU ZIC SA FACA MAIBINE O PISTA DE AVIOANE..DE LANSARE..:) DECAT SA FACA TOT SOSEA CU GIRATORIII?
    PT CE?
    60000 EURO?
    GIRATORIUL?
    ASA AMAVEA SI VEDEA AVIOANE ATERIZAND..:)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement