Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

GALERIE FOTO-VIDEO: Istorie, promenadă, comerț stradal și spectacol de artificii în Parcul Unirii, de Ziua Națională

Publicat

O promenadă în Parcul Unirii din Alba Iulia, în ziua de 1 Decembrie este o opţiune şi un obicei pentru mii de români.

În rândurile mulţimii din Capitala de Suflet a României de Ziua Naţională, s-au aflat, joi, în Parcul Unirii, persoane de toate vârstele şi din toate colţurile ţării. Grupuri de tineri, grupuri de excursionişti, de studenţi şi de elevi sau pur şi simplu grupuri de prieteni vechi şi noi au parcurs sute de kilometri ca să ajungă la Alba Iulia, „să simtă istoria” sau să se fotografieze în oraşul Unirii.

Unii au făcut din asta un obicei pe care îl respectă în fiecare an din ultimii douăzeci de după revoluţie. Prin parc au călcat, joi, paşi de albaiulieni şi paşi veniţi de aproape, din zona judeţului Alba sau paşi patrioţi din zonele Deva, Sălaj, Satu Mare, Craiova, Cluj, Caransebeş, Gorj, Turnu Severin, Bistriţa, Mediaş şi Sibiu.

Alba Iulia a fost cutreierată şi de paşi veniţi de foarte departe, tocmai din Pakistan – un grup de studenţi care se specializează în medicină sau ştiinţe economice în România  şi au ales să sărbătorească alături de români Ziua Naţională în oraşul Unirii. Veniţi special pentru a asista la activităţile organizate în această zi, mulţi dintre vizitatori rămân în Alba Iulia doar în Ziua Unirii, întorcându-se apoi spre casele lor. Alţii au sosit cu cel puţin o zi înainte şi şi-au petrecut nopţile în saci de dormit, în săli de sport ale şcolilor sau în gară. Toate acestea nu au reprezentat obstacole în calea celor care au vrut să se simtă cu adevărat români.

[media id=450 width=320 height=240]La Alba Iulia „se simte istoria”

Programul manifestărilor din ziua de 1 Decembrie a oferit câte ceva de făcut tuturor categoriilor de oameni, indiferent de preferinţe: unii au ales Alba Iulia din raţiuni istorice, căci aici „e multă concentraţie de istorie pe metru pătrat” şi au ales să meargă la Muzeu şi să viziteze Porţile Cetăţii. Alţii au fost impresionaţi de parada militară, de poveştile Unirii spuse de personaje istorice sau au asistat la ridicarea drapelului. Alţii au venit aici special ca să poată participa la slujba de 1 decembrie de la Catedrala Reîntregirii.

Preferinţe festive ale românilor obişnuiţi

În paralel cu toate aceste activităţi, românii nu s-au dezminţit de la plăcerile lor maxime la ocazii festive. Aceştia au avut parte de mâncare şi băutură din plin, pe toate aleile Parcului Unirii. Toate spaţiile parcului au fost populate cu tarabe şi standuri cu mâncăruri care mai de care mai ademenitoare, vizual şi olfactiv.

Aici se vindeau de toate: de la tradiţionalii mici, asortaţi, pe aceste temperaturi scăzute, cu vin fiert, la fripturi, frigărui şi cârnaţi ori gustoşii cartofi prăjiţi şi cei pe băţ; de la plăcinte, clătite, colaci kurtos, mere coapte, turtă dulce, vată de zahăr şi alte dulciuri pentru pofticioşii pe care nu îi deranjează să ronţăie în mers, la cumpărături substanţiale.

În parc s-au comercializat produse alimentare autohtone în regim de piaţă: brânzeturi şi mezeluri preparate în judeţul Alba, produse apicole sau chiar pere, la kilogram. Serbările Unirii au căpătat în acest an şi o nuanţă comercială: Bulevardul Transilvaniei şi Parcul Unirii au dobândit amploarea unui târg în toată regula. Cei care au avut disponibilitate şi posibilitate financiară au putut achiziţiona tot felul de produse: de la obiecte tricolore şi vederi cu ştampila festivă a municipiului Alba Iulia, la confecţii, pălării, piei şi blănuri, seminţe, clopoţei din bronz fabricaţi manual, casete şi CD-uri cu muzică şi chiar iepuri pitici. Preţurile acestor produse au fost, bineînţeles, săltate, în comparaţie cu cele din magazine, respectând, într-un fel, practica obişnuită din zilele de sărbătoare.

Frigul nu i-a împiedicat pe entuziaştii Zilei Naţionale să se bucure de toată varietatea acţiunilor organizate, pentru ei, de 1 Decembrie la Alba Iulia. Ziua Unirii s-a încheiat, aşa cum a şi început, într-un decor strălucind de bună dispoziţie. Chiar şi artificiile din acest an au depăşit aşteptările celor obişnuiţi cu acest spectacol, de mulţi ani. Acestea au completat sărbătoarea, în tonuri aproape magice, bine regizate şi sincronizate atât cromatic cât şi muzical.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

5 Comentarii

5 Comentarii

  1. traian

    joi, 01.12.2011 at 23:45

    balci!!!!

  2. alin cret

    vineri, 02.12.2011 at 00:34

    Sunt in pozele de mai sus afisate niste personaje mai in varsta cu steagul Romaniei legat la gat. Cred ca persoanele ca ei se mai bucura in ziua de azi de adevarata zi nationala. Pentru restul e doar un balci (cum zice si traian). Inca o ocazie sa nu mergi la munca si sa iesi cu prietenii la un mic si un vin cald in parcul din fata catedralei, chestie pe care ai putea sa o faci in orice alta zi a anului de altfel, dar deh, e mai bine cand mai primesti cate ceva gratis din partea primariei. Si ce mi se pare ciudat e ca romanul are mai multi bani cand sunt asemenea evenimente deoarece cumpara toate prostiile de care nu are nevoie si plateste pt un pahar de vin si 3 mici, poate dublu fata de cum l-ar fi cumparat maine. Chestie care e aiurea, pentru ca in loc sa „traiesti bine” o zi ai putea-o face poate 2 zile si ai avea inca o zi de fericire in plus si una de trai amar, minus. Pacat ca ne pierdem sarbatoarea nationala. P.S. Totul a fost doar parerea mea si mi-ar face mare placere sa ma insel. P.S.S. Felicitari Flavia si Catalin pentru articol

    • moderatorul de serviciu

      vineri, 02.12.2011 at 00:42

      @Alin Cret, Multumim pentru aprecieri. Articolul a fost scris de Adina. Este cel mai nou reporter de la Alba24.

  3. alin cret

    vineri, 02.12.2011 at 00:42

    Imi cer scuze….de asemenea felicitari Adina

  4. silviu

    vineri, 02.12.2011 at 21:43

    Felicitari pentru articol

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax