Eveniment
Garda de Mediu Alba: Amenzi de 100.000 de lei după controale la firme din Sebeș. Ce au constatat inspectorii
Garda de Mediu Alba a aplicat amenzi în valoare totală de 100.000 de lei unor firme din Sebeș pentru nerespectarea legislației pe linie de protecția mediului.
În data de 27 februarie 2020, Comisariatul Județean Alba al Gărzii Naționale de Mediu, împreună cu Poliția Locală Sebeș au efectuat mai multe controale la agenții economici de pe raza UAT Sebeș care desfășoară activități de colectare deșeuri feroase și neferoase, deșeuri de echipamente electrice și electronice și dezmembrări auto.
În timpul verificărilor au fost constatate mai multe neconformități pe linie de protecția mediului și anume:
- nerespectarea prevederilor autorizației de mediu
- colectarea de deșeuri electrice și electronice fără autorizație de mediu
- depozitări necorespunzătoare de deșeuri
- deversări de produse petroliere pe sol
- dezmembrări auto fără autorizație de mediu
S-a constatat, de asemenea, existența unor vetre de foc în care au fost incendiate deșeuri.
În urma acestor controale au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare de 100.000 de lei.
„Inspecțiile realizate fac parte din acțiunea de verificare a agenților economici potenționali poluatori de pe raza municipiului Sebeș, declanșată de Garda de Mediu Alba în data de 14 februarie 2020, urmare a valorilor înregistrate la stația de monitorizare a calității aerului din cartierul Kogălniceanu”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News