Eveniment
Garda de Mediu Alba atrage atenția: Arderea vegetației fără acordul autorităților este interzisă. Amenzi de până la 60.000 lei
În ultima perioadă, pe fondul lipsei precipitațiilor, a unor lucrări agricole de primăvară și a nerespectării măsurilor de prevenire, a avut loc o creștere semnificativă a incendiilor de vegetație uscată care au afectat fondul forestier din județul Alba, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Alba.
În acest context, Comisariatul Județean Alba al Gărzii Naționale de Mediu reamintește proprietarilor și deținătorilor de terenuri că arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor sau a vegetației ierboase, fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului și fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, este strict interzisă.
Arderea vegetației uscate, practicată în activitățile de igienizare a terenurilor, poate conduce la pierderea materiei organice din sol, la poluarea atmosferei și a solului și la distrugerea pășunilor permanente.
Arderile controlate se pot face numai dacă pe teren a fost identificată o boală confirmată de Direcția Fitosanitară, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum și stingerea jarului, în final.
Nerespectarea acestor dispoziții constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 3.000 și 6.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv 25.000 – 50.000 de lei pentru persoane juridice.
„Atragem atenția că arderile, inclusiv cele controlate, sunt total interzise pe teritoriul ariilor naturale protejate întrucât, în urma incendierilor de vegetație uscată se distrug atât habitatele naturale cât și flora sălbatică specifică”, au transmis reprezentanții Comisariatului Județean Alba al Gărzii Naționale de Mediu.
Nerespectarea acestor dispoziții, în aceste zone, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an, sau cu amendă de la 30.000 de lei la 60.000 de lei, dacă sunt de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News