Connect with us
Advertisement

Actualitate

Geminidele, ploaie de stele spectaculoasă vizibilă pe cerul României. De unde își trage numele fenomenul

Publicat

Cea mai frumoasă ploaie de meteori a anului, numită popular ”ploaie de stele”,  sau Geminidele, ce are loc în luna decembrie, riscă să aibă o vizibilitate scăzută din cauza norilor. Fenomenul va atinge apogeul săptămâna aceasta, în zilele de joi şi vineri.

Acest fenomen spectaculos, numit popular „ploaie de stele”, se produce când Pământul trece printr-o zonă în care se află cantităţi mari de praf lăsate, nu de o cometă, ci de asteroidul Phaethon descoperit în 1983. Phaethon, care măsoară 5,10 kilometri, se apropie de Soare la 1,4 ani, iar la contactul cu atmosfera particulele de praf aprind gazul atmosferic, lăsând o dâră luminoasă pe cer: steaua căzătoare.

Majoritatea stelelor căzătoare din perioada 4-17 decembrie provin din constelaţia Gemini (Gemenii), acesta fiind motivul pentru care se numesc „Geminide”. Meteorii Geminide au ceva deosebit: sunt mai lenţi decât alţi meteori şi foarte luminoşi. Astfel vor apărea „bolizi”(meteori strălucitori) care se vor deplasa lent printre stele.

Deşi ploaia de meteori a început în ziua de 4 decembrie, fenomenul astronomic va atinge apogeul joi (13 decembrie) şi vineri (14 decembrie), moment în care se vor putea vedea „unul sau doi meteori pe minut”. Stelele căzătoare pot fi observate fără instrument astronomic. Pentru a ne putea bucura de acest spectacol este suficient să privim cerul după miezul nopţii în direcţia opusă Lunii (pentru a evita strălucirea sa şi pentru un contrast mai bun).

De la ce îşi trage numele fenomenul

Ploaia de stele pare să vină dinspre constelaţia Gemenilor, de la care îşi trage numele, dar spectacolul va putea fi urmărit pe întreg cerul, fără a fi nevoie să ştim unde se află această constelaţie, este de părere Mario Tafalla, astronom la Observatorul Astronomic Naţional (OAN) din Spania.  Geminidele sunt foarte lente aşa că putem admira dârele luminoase timp de o secundă sau mai mult. O particulă de praf din acest curent intră în atmosferă cu o viteză de 35 km/s. Leonidele (vizibile în noiembrie) au o viteză de 71 km/s, în timp ce Perseidele (vizibile în august) au o viteză de 59 km/s.

sursa: dcnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement