Călin Georgescu este vizat într-un alt dosar penal instrumentat de DIICOT. Potrivit anchetatorilor, Georgescu, ar fi apelat la un alt bărbat care să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi camere video și microfoane montate de anchetatori. 

Cazul a fost comunicat de structura centrală a DIICOT într-un comunicat de presă.

Potrivit anchetatorilor, ”miercuri, 21 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice (autorat și instigare) și tentativă la infracţiunile de alterarea integrităţii datelor informatice și perturbarea funcţionării sistemelor informatice.

Publicitate

I-a cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, la data de 26.09.2026, un suspect în vârstă de 35 ani, la solicitarea unui alt suspect, în vârstă de 64 de ani (ce are calitatea de inculpat într-un alt dosar instrumentat de către DIICOT – Structura Centrală) a procedat la scanarea/verificarea imobilului acestuia, din comuna Mogoșoaia, județul Ilfov, având ca scop identificarea mijloacelor tehnice de înregistrare audio-video utilizate de organele judiciare, precum și alterarea datelor informatice ori perturbarea funcționării sistemelor informatice folosite pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică.

Publicitate

Georgescu chemat iar la audieri

Demersul a avut loc după ce, la data de 21 septembrie 2026, procurorii DIICOT – Structura Centrală au efectuat o percheziție domiciliară la imobilul respectiv, în cadrul unei cauze penale în care au fost puse în aplicare și măsuri de supraveghere tehnică, împrejurări cunoscute de cei doi suspecți.

Rezultatul urmărit, respectiv alterarea datelor informatice și perturbarea ori deteriorarea mijloacelor tehnice utilizate de organele judiciare, nu s-a produs, din motive independente de voința suspecților.

Publicitate

Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Structura Centrală.

Acțiunea beneficiază de sprijinul  jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au transmis reprezentanții DIICOT.