Aiud
Gestul la care a recurs, noaptea, un deținut al Penitenciarului Aiud, după ce colegii de cameră au făcut glume pe seama lui
Pe rolul Judecătoriei Aiud s-a aflat de curând un dosar, în care inculpat este un deținut al Penitenciarului de Maximă Siguranță Aiud. În data de 15 noiembrie 2022, magistrații instanței au dat o decizie în cazul deținutului cercetat pentru distrugere.
De asemenea, motivarea instanței a fost făcută publică, pe portalul rejust.ro.
Potrivit motivării instanței, totul a pornit de la câteva glume făcute de colegii de celulă. Nervos și supărat, pentru a-și provoca răni, bărbatul a spart un geam.
Magistrații au notat că: ”în data de 20.01.2022, în jurul orei 00.10, numitul M., pe fondul unor neînțelegeri și glume făcute de colegii de cameră, a spart un geam al camerei de deținere, pentru a își provoca leziuni la nivelul gâtului și membrelor, cauzând părții vătămate Penitenciarul Aiud un prejudiciu în cuantum de 30 RON”, au notat judecătorii.
Deoarece fapta a fost una cu un impact redus, dar și prejudiciul a fost unul mic, procurorii au cerut renunțarea la urmărirea penală.
”Procedând la analiza criteriilor care privesc fapta săvârșită, s-a observat că, față de conținutul, împrejurările și urmările produse, fapta concret săvârșită, se remarcă existența unei disproporții între rezultatul pe care l-ar produce continuarea urmăririi penale și beneficiile pe care le-ar obține societatea prin raportare în special la prejudiciul în cuantum redus, de aprox. 30 RON.
Infracțiunea de distrugere este una care protejează patrimoniul. Or, având în vedere faptul că prejudiciul este într-un cuantum redus și faptul că, deși nu este meritul făptuitorului, acesta a fost reparat prin emiterea unui ordin de imputare, se concluzionează că este disproporționată angrenarea resurselor și costurilor pe care le presupune continuarea procesului penal”, se arată în motivarea instanței.
Drept urmare, în data de 15 noiembrie, judecătorii au admis cererea de renunțare la urmărirea penală.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
gelu stoian
joi, 24.11.2022 at 11:09
” La Dolce VITA ” in Puscaria de Maxima Securitate din Aiud, si in toate PUSCARIILE din Romania !!!!! Cu TELEVIZOR, Papica de trei ori/zi = PUSCARIASII Traiesc MULT MAI BINE, decat multi Cetateni ( mai ALES Pensionarii cu PENSII MINUSCULE, carora, Guvernul PSD-PNL-UDMR =GUVENUL General Nicolae MA-iuca, LE-a MARIT PENSIIILE cu Mai PUTIN decat RATA Inflatiei – adica a marit PUNCTUL de PENSIE cu 12,5 %, in TIMP ce INFLATIA Din ACEST an este mai MARE de 16 % !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! ), „trai pe vatrai ” = SA tot FII PUSCARIAS in Romania !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!