Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ghid: Cum să reacționezi în timpul fenomenelor meteo extreme. Recomandări în caz de furtuni și vijelii

Publicat

Vremea și fenomenele meteo extreme ne pot lua pe nepregătite. Află cum să reacționezi la apariția, în timpul și după un eveniment de tipul furtună, ploi abundente, vijelii sau chiar tornade, care încep să apară și la noi în țară.

În cazul în care planifici o excursie, o ieșire în aer liber, este bine să consulți prognoza meteo.

Dacă sunt anunțate furtuni și descărcări electrice, nu este recomandat să ieși în câmp deschis.

Vezi: VREMEA până în 5 iunie: care va fi cea mai caldă zi. Prognoza meteo pe regiuni, în următoarele două săptămâni

Există câteva reguli de care este bine să ținem cont, atunci când știm că urmează o furtună puternică. Autoritățile recomandă mai multe acțiuni pentru siguranța noastră și a celor dragi.

Pregătirea înainte de furtună

  • Îndepărtează obiectele, copacii ori ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.
  • Nu uita regula de salvare 30/30: adăpostește-te în interiorul unei clădiri dacă, după ce ai văzut un fulger nu reușești să numări până la 30 înainte de a auzi un tunet.

  • Rămâi în interiorul clădirii încă 30 minute după ce ai auzit ultimul tunet.
  • Fii atent la alertele și avertizările autorităților

Reguli de respectat în timpul unei furtuni, ploi abundente, vijelii

  • Întrerupe orice activitate în aer liber
  • Intră în casă, într-o construcţie ori într-un autoturism. Deşi s-ar putea să fii rănit în cazul în care trăsnetul loveşte maşina, ești mult mai protejat în interiorul vehiculului decât în exterior
  • Închide bine ferestrele şi uşile
  • Evită folosirea apei și duşurile ori sălile de baie. Apa și conductele instalaţiilor pot cauza electrocutare (trăsnet, scurt circuit)
  • Utilizează telefoanele cu fir doar în situaţii de urgenţă. Telefoanele fără fir ori mobilele sunt sigure în utilizare
  • Deconectează de la priză aparatele şi alte echipamente electrice (tv, computere, aparatele de aer condiţionat etc.). Acestea pot fi defectate ca urmare a descărcărilor electrice atmosferice

Recomandări în timpul furtunilor

  • Dacă ești în mediul urban, adăpostește-te imediat într-o clădire, pentru a evita riscul lovirii de către obiecte, pomi, crengi, stâlpi
  • Dacă ești într-o zonă deschisă (câmp, plajă, o ambarcaţiune pe apă), așază-te ghemuit, pune mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi
  • Fă-te o ţintă cât mai mic posibilă și redu cât poți de mult contactul cu pământul. Nu te întinde pe pământ!
  • Evită: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în zonă deschisă, câmpuri, plaje sau o ambarcaţiune pe apă, orice obiecte metalice precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete
  • Dacă te afli în pădure, căută adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi
  • Dacă ești într-o zonă deschisă, mergi spre o zonă joasă, precum o vale
  • Dacă ești pe un lac, ajungi la mal de urgenţă şi adăpostește-te imediat
  • Evită drumurile inundate (mers, șofat)! Un curent de apă adânc de doar 15 cm te poate dezechilibra, iar unul adânc de peste 30 cm poate lua un autoturism

După o furtună, dacă identifici o victimă rănită sau lovită de trăsnet, verifică dacă prezintă semne vitale: respirație și puls.  Dacă victima are puls si respiră, căută alte vătămări posibile: arsuri, vătămări ale sistemului nervos, oase rupte şi pierderi de auz sau de vedere.

Dacă nu mai respiră, începe resuscitarea prin metoda gură la gură:

  • deschide căile aeriene (gura) ale victimei
  • închide nasul victimei cu două degete (strânge-i nările)
  •  pune gura ta etanș pe gura victimei și insuflă ușor aer până observi cu coada ochiului că se ridică toracele
  • după prima ventilație, ridică-te, trage aer, după care efectuează a doua ventilație.

Dacă nu are puls (nu-i bate inima), începe resuscitarea prin masaj cardiac (30 de apăsări pe mijlocul pieptului):

  • asigură-te că victima este așezată pe un obiect sau loc dur
  •  expune toracele (pieptul) victimei
  •  împarte sternul (osul pieptului) victimei în două jumătăți egale
  • așează podul palmei în jumătatea inferioară a sternului
  •  așează cealaltă mână pe stern
  • coatele salvatorului trebuie să fie întinse, iar linia umerilor salvatorului să fie paralelă cu linia sternului victimei (în lateralul victimei)
  • apăsați aproximativ 5-6 cm pe sternul victimei și numărați astfel: „și 1, și 2, și 3″…. până la 30.

Ce să faci în cazul unei tornade

Tornada este o coloană de aer care coboară spre pământ în timpul unei furtuni, și se rotește violent cu viteză foarte mare, având aspectul unei pâlnii.
Poate distruge clădiri, răsturna vehicule, și pune în mișcare resturi sau obiecte ce pot răni grav sau chiar ucide.

Semnele declanșării unei tornade sunt: vântul puternic, apariția unui nor rotativ în formă de pâlnie care coboară spre pământ și zgomot puternic (similar unui tren de marfă).

În momentul în care ai luat la cunoștință faptul că urmează fenomene de vânt puternic, încearcă să ai telefonul încărcat. Dacă nu ai deloc acces la un încărcător sau baterie de rezervă, evită descărcarea rapidă a bateriei (apeluri care nu sunt urgente, jocuri, navigare pe internet în exces).

  • Identifică un adăpost sigur în cazul în care vântul suflă deja cu putere. Stai departe de ferestre, uși și pereții exteriori ai adăpostului
  • Încearcă să te adăpostești într-o cameră mică, interioară, fără ferestre, preferabil aflată la subsolul clădirii. Nu te adăposti sub poduri sau pasaje
  • Dacă ești în apropierea fenomenului, îndepărtează-te și anunță serviciile de urgență (112)
  • Mergi imediat către un loc sigur (de ex. o clădire solidă)
  • Dacă te afli într-o mașină sau în aer liber și nu poți ajunge la o clădire, acoperă-ți capul și gâtul cu brațele (și corpul cu o pătură, dacă este posibil)
  • Nu încerca să depășești o tornadă într-un vehicul. Dacă ai fost surprins într-o mașină, închide geamurile și poartă centura de siguranță
  • Ai grijă la resturile și obiectele care sunt purtate cu viteză prin aer! Pot provoca răni grave, chiar fatale
  • Ascultă radioul, televiziunile dar fii atent și la sistemele de alertă locală pentru informații și instrucțiuni de urgență actualizate

Recomandări după o tornadă

  • Atenție la firele electrice rupte sau căzute
  • Nu intra în clădiri avariate până nu ți se spune că sunt în siguranță
  • Dacă ești blocat sub dărâmături, acoperă-ți gura pentru a evita inhalarea prafului. Evită să vorbești, încearcă să trimiți mesaje prin telefon, utilizează un fluier în loc să strigi
  • Folosește telefonul doar pentru situații de urgență. Rețelele telefonice sunt deseori ocupate după un dezastru. Utilizează mesaje text sau social media pentru a comunica cu familia și prietenii
  • Continuă să asculți radioul, posturile TV și mesajele autorităților locale pentru informații actualizate
  • Fii atent în timpul curățării drumurilor, căilor de acces. Poartă pantofi cu talpă groasă, pantaloni lungi și mănuși de lucru

Sursa: site IGSU, Facebook IGSU, fiipregatit.ro

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement